Am scris „tratate cu sictir” ca să nu spun chiar din titlu „tratate cu curul”, din respect pentru cur.
A fost odată, și speram să nu mai fie niciodată, când premierul României, să-i zicem Victor Viorel, se dădea mare, că demite președintele și cu alte vitejii, dar la un semn de supărare al stăpânilor de la Bruxelles a dat fuga să-și declare independența și suveranitatea și, după ce le-a pupat papucii, s-a întors la București cu coada între picioare și celebra „to-do-list”, o listă cu ceea ce urma să facă guvernul său pentru a „repara” lucrurile care ieșiseră de sub controlul Comisiei Europene.
Citește și La hei-rup suntem, probabil, pe primul loc în lume
Credeți că urmașii lui Victor Viorel au învățat ceva din pățania lui?
Ei, aș!
Toți conducătorii României de după aderarea la UE s-au dovedit niște milogi!
Bunăoară, nu mai departe decât săptămâna asta, doi miniștri și șeful lor s-au dus, cu băștile în mâini, la Comisia Europeană ca să ceară voie ce să facă în țara pe care, din prostie și lăcomie, au băgat-o cu oiștea-n gard.
Ca și boierii de altădată, stăpânii de la Bruxelles s-au purtat frumos cu slugile, dar nici nu le-a trecut prin gând să le pună cu ei la masă.
Slugile de care vorbim n-au știut și nu știu să facă nimic pentru România în afară de a o fura și de a sta cu mâna întinsă ca să le mai pice niște fonduri europene! Acceptă să înghită orice, pentru asta!
Faza nasoală e că ei înghit și nouă, pulimii, ca să cităm din unul de-al lor, Sorin Oprescu, ne iese pe nas!
De data asta, TVA și alte taxe pe care le vor mări ca să acopere uriașul deficit bugetar pe care l-au creat cu bună știință. Doar ei au construit bugetul pe bazele unor venituri ce știau că nu le vor realiza niciodată și ale unor cheltuieli pe care le depășesc cu mare îndemânare.
Aud că ministrul Finanțelor a invocat la Bruxelles, ca scuză pentru depășirea deficitului prognozat, costurile cu ajutorarea ucrainenilor…
La sumele uriașe date pe vaccinurile ce ni le-a băgat coana Comisie condusă de frau Ursula i-a fost frică să se și gândească, dar să mai deschidă vorba…
Purtare de slugă, deh!
Președintele Iohannis ne prostește că a adus PSD la Guvernare, alături de șandramaua PNL, chipurile pentru „STABILITATEA GUVERNĂRII”. Că vezi Doamne războiul din Ucraina, p-aci și pe dincolo…
Să râzi și cu curul, dacă n-ar fi de plâns, cu hohote…
Cetățeanul TV