Opinia publică așteaptă un răspuns de la Ministerul Sănătății, prin vocea ministrului Nelu Tătaru și de la șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Cei doi sunt solicitați să răspundă la afirmațiile pe care doi reputați medici de la Institutul „Marius Nasta” din București le-au făcut cu privire la criza coronavirusului.
Medicul Ioan Cordoș, șef la secția de Chirurgie Toracică a Institutului „Marius Nasta” București, a declarat, într-un interviu la Antena 3, că nu era necesar să se creeze un comandament pentru criza COVID, care este „o biată gripă”.
„S-a constituit și a apărut acel comandament. Faci un comandament când ai un război, nu faci comandament pentru o biată gripă. Scuzați-mă, dar ăsta e cuvântul și asta e realitatea.
În mine asta a fost… de ce să faci comandament, e război civil!?”, a declarat medicul Ioan Cordoș.
Șeful secției ATI de la Institutul Marius Nasta, medicul Radu Stoica, spune că „ne-am așezat pe un trend obișnuit al unei boli infecțioase căreia infecționiștii ar trebui să-i facă față, iar acolo unde nu fac ei față, bolnavii ar trebui să ajungă la specialitățile cărora ei se adresează, nu Covid-ul se adresează”.
De asemenea, acesta mai spune în interviul de la Antena 3 că fiecare spital trebuie să-și facă secția lui, pentru că vom trăi cu această boală, „nu o să putem handicapa și spitale, nici pacienți care nu știu unde să se ducă”.
„Cei care au murit, ei nu au murit de COVID, ci au murit cu COVID, adică aveau o grămadă de alte boli care i-ar fi omorât la un moment dat, doar că s-a întâmplat mai repede fiind și această picătură care a umplut paharul. Dar nu asta era problema. Asta nu e ebola. E un virus gripal, că-i spune COVID, că-i spune B1… va trebui să trăim cu ele, n-o să intrăm toți într-o fundătură acuma și așteptăm să murim de COVID, în următoarele luni, ani…”, a adăugat medicul Ioan Cordoș.
Cetățeanul TV