În urma dezvăluirilor făcute de ziarul Cetățeanul și a anchetei declanșate de Parchet în scandalul morților suspecte de la Spitalul Sf Pantelimon, ministrul Sănătății a cerut miercuri demisia managerului și a directorului medical.
UPDATE Ca urmare a solicitării ministrului Sănătății Alexandru Rafila, managerul Spitalului Sf. Pantelimon, Bogdan Socea, a anunțat că își va depune demisia.
În urma declanșării acestui scandal, managerul Bogdan Socea și directorul medical Mihai Dimitriu au negat vehement dezvăluirile de presă, pornind o campanie de teroare împotrivia angajaților care au confirmat în fața procurorilor că mai mulți pacienți au murit cu zile, după ce li s-ar fi micșorat deliberat doza de noradrenalină prescrisă, substanță care are rolul de a-i ține în viață.
Deși, inițial, ministrul Sănătății i-a protejat pe șefii de la Pantelimon, dispunând un simulacru de anchetă care (evident) nu a descoperit nimic, acum Alexandru Rafila se disociază de aceștia și le cere demisia.
După ce i-a protejat pe Socea și Dimitriu, acum ministrul Rafila le vrea capul
„Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, solicită demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Clinic de Urgență “Sfântul Pantelimon”, având în vedere funcționarea defectuoasă și neîncrederea publică generată de evenimentele din ultimele luni și de anchetele aflate în derulare.
Accesul la servicii medicale de calitate în spitalele de urgență este esențial pentru reușita reformelor și investițiilor derulate de Ministerul Sănătății, iar atitudinile care pun în pericol aceste obiective importante pentru sistemul de sănătate sunt de neacceptat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătății.
Gestul lui Rafila ar putea avea legătură și cu noile demersuri ale procurorilor în această anchetă. Tot miercuri, patru angajați ai Spitalului Pantelimon au fost ridicați şi duși la audieri, în dosarul deceselor suspecte de la Secția ATI.
Ziarul Cetățeanul a dezvăluit în exclusivitate cazul morților suspecte de la Secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon, dezvăluiri în urma cărora Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Ministerul Sănătății au declanșat numeroase anchete.
Pe parcursul documentării însă, am obținut informațiile șocante despre ce se întâmplă la Secția ATI a spitalului: dezvăluiri precum că unii medici ar omorî, practic, pacienții în stare critică. Pacienților li s-ar fi micșorat deliberat doza de noradrenalină prescrisă, substanță care are rolul de a-i ține în viață. Așa s-ar fi ajuns ca în numai trei zile, cel puțin 17 pacienți să moară cu zile.
Cetățeanul TV