România a atins un bilanț de 800 de decese din cauza Covid-19 la un milion de locuitori, ceea ce plasează România pe poziția a 29-a în lume din punctul de vedere al mortalității.
Și mai grav este, susțin specialiștii, că în câteva luni țara noastră ar putea ajunge în top 10 mondial în ceea ce privește rata mortalității.
Pentru a nu se ajunge aici, este nevoie ca populația să înțeleagă că numai vaccinarea anti-covid poate rezolva această problemă.
Semnalul de alarmă a fost tras în direct, în emisiunea Medika Special de la Medika TV, de către dr. Radu Ciornei, specialist în imunologie, microbiologie și genetică moleculară, cercetător la Universitatea Suceava și membru în comisia de sănătate a Camerei Deputaților.
Cercetătorul sucevean spune că e timpul ca tot mai mulți membri importanță ai comunității să pună umărul pentru a câștiga încrederea oamenilor în lupta cu noul coronavirus Covid-19 și pentru a convinge cât mai multe persoane să se imunizeze.
Potrivit lui Radu Ciornei, este nevoie de vaccinarea a 70-80 la sută din populație pentru a se ajunge la imunitatea de grup, când putem spune că am învins pandemia. Iar ca să-i convingă pe oameni că aceasta este calea, e nevoie de implicarea cadrelor medicale, oficialilor și influencerilor. Cercetătorul a dat ca exemplu și cazul cadrelor medicale din Suceava, unde numărul celor care sunt reticenți în ceea ce privește imunizarea depășește 50%.
CITEȘTE ȘI Angajații care au dat lovitura în timpul pandemiei de COVID
Cetățeanul TV