Păgubiții FNI își pot recupera banii de la stat și în 2020. Asta pentru că datoria nu este prescrisă așa cum a invocat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), moștenitoarea fostei AVAS.
Datoria statului catre deoponenți a fost recunoscută public și a întrerupt prescripția în cazul păgubiților Fondului Național de Investiții (FNI), susțin experții în Drept.
FNI a fost un fond privat până la data de 6 decembrie 1999, când a închieta cu CEC un contract de fidejusiune/cauțiune, CEC-ul devenind astfel cauționar al sumelor investite.
Păgubiții FNI au dreptul la despăgubiri
în urmă finalizării procedurilor judiciare, civile şi penale declanşate de aproximativ 155.000 români, ca urmare a prăbuşirii FNI la data de 24 mai 2000, păgubiților le-a fost recunoscut dreptul la despăgubiri, potrivit numărului real de unităţi de fond investite, în conformitate cu carnetele de investitor deținute.
„În baza sentinţelor judecătoreşti pronunţate – atât civile cât și penale, AAAS a preluat sarcina despăgubirii pentru foştii deponenţi FNI. În cazul sentinţelor civile, AAAS a dobândit calitatea procesuală prin subrogarea în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale CEC SA, în virtutea Legii nr. 333/2001, iar în cazul sentinţelor penale, prin preluarea, fără plată, a tuturor drepturilor şi obligaţiilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în virtutea Legii nr. 113/2013”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, care a reușit recent, prin executare silită, recuperarea datoriilor pentru un grup de peste 250 de păgubiți.
Societatea avocatură Cuculis și Asociații formeze grupuri de păgubiți FNI pentru a merge în fața AAAS, pentru a recupera toate sumele pierdute de aceștia.
CITEȘTE ȘI: Poprirea pe contul bancar. Cum se contestă executarea silită
Cum poate fi obligat statul să plătească datoriile
Unul din titlurile executorii în cadrul căruia se regăsesc cei mai mulți investitori FNI, în baza căruia păgubiții au dreptul legal de a fi despăgubiți de către AAAS, este Sentința penală nr. 423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 24632/3/2006, rămasă definitivă prin Decizia Penală a ICCJ nr. 2098/04.06.2009.
„Procedura de punere în executare propriu-zisă a AAAS constă în prezentarea în față unui executor judecătoresc în vederea mandatarii executorului judecătoresc pentru reprezentarea investitorilor FNI în procedura de executare silită inițiată împotriva AAAS. Astfel, se formează un dosar de executare silită pe rolul biroului executorului judecătoresc, se obține încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc, respectiv, de la instanța de judecată competență și, ulterior, se inițiază procedura de executare/blocare a conturilor bancare deținute de AAAS în vederea obținerii despăgubirilor cuvenite”, a declarat Adrian Cuculis.
În cazul fiecărei acțiuni de executare silită, arată specialistul, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a contestat procedura în instanță, invocând al intervenirea prescripției dreptului de a cere executarea silită.
De ce datoriile statului nu sunt prescrise
Adrian Cuculis explică motivele pentru care executarea silită a AAAS nu este prescrisă, așa cum au invocat reprezentanții statului.
„Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a acestui titlu a început să curgă la 4 iunie 2009, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 423 sau la data rămânerii definitive a oricărei alte sentințe civile sau penale pronunțate de către instanța de judecată în favoarea păgubiților FNI. Dar după această dată au operat cauze de întrerupere a termenului de prescripție, respectiv toate măsurile de ordin legislativ și instituțional adoptate de autoritățile legislative și executive ale statului român pentru asigurarea recuperării creanțelor de către investitorii FNI și care echivalează cu o recunoaștere a datoriei”, spune specialistul.
Astfel, prin Legea nr. 116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcționarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, intrată în vigoare anterior împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, au fost adoptate o serie de măsuri pentru asigurarea resurselor bugetare privind onoarea obligațiilor pe care le au AVAS și CNVM, inclusiv față de investitorii FNI.
Statul a recunoscut creanța păgubiților FNI
Prin urmare, aceste măsuri adoptate la nivel legislativ și instituțional pentru soluționarea problemelor legate de despăgubirea investitorilor FNI care s-au constituit părți civile în dosarul nr. 24632/3/2006, echivalează cu o recunoaștere a drepturilor lor de creanță.
Mai mult, creanța păgubiților FNI a fost recunoscută public și la data intrării în vigoare a Legii nr. 113/23.04.2013. La acea dată, pe site-ul oficial al AAAS a fost publicat următorul anunț: „ În temeiul Legii nr. 113/23.04.2013, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții. Pe cale de consecință, toate persoanele care se regăsesc în anexele sentinței penale nr. 423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 24632/3/2006, completată cu decizia penală nr. 164/18.06.2008 a Curții de Apel București, respectiv decizia penală nr. 2098/04.06.2009 – I.C.C.J, sunt îndreptățite să solicite plata contravalorii unităților de fond prevăzute în titlurile executorii”.
„În situația de față, instanța de judecată ce va soluționa contestația la executare formulată de către AAAS, va fi obligată să constate că după un litigiu a cărui desfășurare s-a întins pe durata a mai mulți ani, statul a intervenit de mai multe ori prin acte normative fie în sensul suspendării caracterului executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță împotriva AVAS, fie în sensul preluării datoriilor de către o altă entitate juridică, iar ulterior debitoarea AAAS a omis să plătească într-un termen rezonabil dreptul de creanță recunoscut judiciar în favoarea investitorilor păgubiți ai FNI, pentru că mai apoi să se apere invocând prescripția dreptului de a cere executarea silită”, a concluzionat avocatul Adrian Cuculis.
Scandalul FNI
Anul acesta se împlinesc 20 ani de la prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, care a afectat aproape 300.000 de investitori, generând un scandal enorm cu efecte sociale și economice.
În 2017, Sorin Ovidiu Vîntu, supranumit „tatăl FNI”, a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru spălare de bani. Vîntu a fost trimis în judecată în septembrie 2012, fiind acuzat de procurorii Parchetului instanţei supreme de spălare de bani şi instigare la delapidare. Cercetările au vizat devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), Băncii Agricolă (BA), Băncii de Investiţii şi Dezvoltare – BID şi Băncii Române de Scont. Păgubiţii FNI au făcut plângere penală încă din mai 2000 împotriva persoanelor vinovate de falimentarea Fondului, cerând recuperarea sumelor pe care le-au investit.
În dosarul FNI a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă şi delapidare şi Nicolae Popa, fost director executiv la SOV Invest şi Gelsor. Popa a fost arestat pe 1 decembrie 2009 în Indonezia şi extrădat în România în 2011.
Cetățeanul TV
PROCESUL IMPOTRIVA LUI SORIN OVIDIU VANTU S-A INCHEIAT SI CU UN SECHESTRU DE BUNURI SI VALORI DESTUL DE INSEMNATE .
NU SE REGASESC ACESTEA IN PLATA PAGUBITILOR F.N.I.
DORESC SA CONTACTEZ UN EXECUTOR CARE SE OCUPA DE RECUPERAREA DESPAGUBITII UNITATILOR DE FOND IN DOSARUL FNI..CE DEMERSURI SA FAC ??
Buna ziua..si eu doresc sa contactez un executor ptr. recuperarea despagubirii unitatilor de fond in dosarul FNI..puteti sa ma ajutati..multumesc.
Buna ziua !
Ma numesc Rada Ioan din Rm. Valcea, sunt unul ca si multi altii pagubiti FNI, sunt inscris in asociatia ANPI_FNI, care pana in prezent nu a rezolvat nimic.
Ma regasesc in dosarul PENAL-FNI,nr. 24632/3/2006 cu 1939 unitati de fond, dar pana in prezent nu am intreprins nimic, asteptand un raspuns de la Mihai Nicolaevici seful ANPI-FNI.
Vreau sa va intreb: daca o intervenit prescriptia in tot acest timp, ce pot face ca sa pot obtine banii depusi mai repede de la AAAS ??
Daca dvs. ma puteti ajuta, va rog sa-mi comunicati ce documente trebuie sa va trimit si care sunt costurile serviciului prestat de dvs.
Telefonul meu este 0748 499 974
Va multumesc.
I. Rada