A intrat dihonia în suveica de ONG-uri pe care Nicușor Dan o folosea (și încă o mai folosește susțin unii) în calitate de activist, înainte a deveni primar general. Teama de asumare a răspunderii în procesele pierdute de asociații, după ce au încercat fără succes blocarea mai multor proiecte imobiliare, încinge spiritele între activiști și riscă să rupă tovărășii vechi. Sperăm că nu și căsnicii.
După ce Justiția a dizolvat Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală din București, ONG asociat intereselor lui Nicușor Dan pe vremea când era activist, o altă organizație „satelită” riscă aceeași soartă.
Printr-o sentință judecătorească de la sfârșitul lunii noiembrie 2022, Judecătoria Cluj Napoca a constatat dizolvarea ONG-ul „SOS Orașul”, reprezentată de soția lui Nicușor Dan, Loredana Mirabela Grădinaru, pentru că asociația nu a putut să plătească cheltuilele de judecată, în urma pierderii unui proces cu un dezvoltator imobiliar. Decizia nu este încă definitivă.
Cum s-a ajuns aici? Acțiunile în instanță promovate de asociații s-au dovedit neîntemeiate. Iar când judecătorii le-au cerut să-și asume răspunderea prin plata cheltuielilor de judecată, activiștii s-au trezit că n-au de unde să plătească și s-au arătat scandalizați.
CITEȘTE ȘI: Legătura dintre Nicușor Dan și Miliția Spirituală, ONG-ul desființat de Justiție
Ce a cerut judecătorilor „SOS Orașul”
Mai mult decât atât, decizia instanței riscă să aprindă spiritele între ong-iști. În încercarea de a salva de la dizolvare asociația pe care o conduce, Mirabela Grădinaru a cerut judecătorilor ca toate cheltuielile de judecată dispuse de instanță, în urma pierderii procesului cu dezvoltatorul One Mircea Eliade Properties, în valoare de peste 41.000 de lei, să fie suportate de Asociația „Salvați Bucureștiul” , cu care atacase în instanță proiectul imobiliar.
„Salvați Bucureștiul” este tocmai „copilul de suflet” al partenerului de viață al Mirabelei Grădinaru. Nicușor Dan este fondatorul ONG-ului, pe care l-a dirijat în sute de procese declanșate împotriva dezvoltatorilor imobiliari și a Primăriei Capitalei, până să fie ales primar general.
Culmea, cheltuielile de judecată au fost cenzurate de către instanță, adică limitate la o anumită sumă, și nu reprezintă nici măcar 10% din cât a cheltuit dezvoltatorul în procesele cu cele două asociații. Instanța a dispus limitarea cheltuielilor pe care trebuie să le plătească ONG-urile tocmai pentru ca acestea să le poată achita.
CITEȘTE ȘI: Nepăsarea primarului Nicușor Dan – Drame umane și milioane de euro penalități
Salvați Bucureștiul „are de unde”
Deși cheltuielile de judecată trebuiau plătite în solidar, Mirabela Grădinaru a cerut ca „Salvați Bucureștiul” să plătească și partea „SOS Orașul”, pentru că… are de unde. În întâmpinarea depusă la Judecătoria Cluj Napoca, nevasta lui Nicușor Dan a susținut că „Salvați Bucureștiul” are venituri din care poate să plătească toate cheltuielile de judecată. Iar ca să fie cât mai convingătoare, Grădinaru a depus și un extras cu indicatorii financiari ai asociației „Salvați Bucureștiul”, din care rezulta că, din când în când, acest ONG mai beneficiază de încasări. Deci, ar putea plăti toate cheltuielile de judecată.
„Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes în formularea cererii arătând că Asociaţia a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în solidar cu Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, iar, în dosarul execuţional nr.374/2022 al BEJ Stancu Marian a fost recuperată suma de 3.584,49 lei de la aceasta. Aşa cum reiese din indicatorii din situaţiile financiare anuale, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul realizează în mod constant venituri din activităţi fără scop patrimonial, venituri din care ar putea fi achitate sumele datorate, în solidar, de cele două asociaţii. În situaţia în care reclamanta ar obţine dizolvarea pârâtei, nu ar mai avea posibilitatea de a-şi valorifica creanţa deţinută, astfel încât, interesul reclamantei este tocmai continuarea activităţii de către Asociaţia S.O.S. Oraşul şi obţinerea de venituri”, se menționează în decizia dată de instanță.
„Frate, frate, dar brânza-i pe bani”, așa că „Salvați Bucureștiul” a plătit o parte din aceste cheltuieli, refuzând să achite vreun leu pentru „SOS Orașul”. Dacă ar fi vrut, nimic nu-i împiedica pe actualii decidenți ai „Salvați Bucureștiul” să-și ajute tovarășii.
Instanța de judecată: „SOS Orașul” trebuie să să-și onoreze obligațiile de plată
„SOS Orașul” a pretins că scopul real al demersului iniţiat de dezvoltator este acela de stopare a asociației de a ataca în instanţă proiectele imobiliare ale acestuia. Judecătorii au pus-o însă la punct pe nevasta lui Nicușor Dan: dacă ONG-ul are obligații de plată, trebuie musai să le onoreze.
„Se observă că pârâta Asociaţia S.O.S. Oraşul, debitor al obligaţiei de plată a sumelor stabilite cu titlul de cheltuieli de judecată în litigii soluţionate în mod definitiv, nu şi-a îndeplinit în mod benevol obligaţia, fiind necesar a fi demarată procedura de executare silită. (…) Instanţa nu contestă interesul public al activităţii întreprinse de asociaţie şi nici dreptul acesteia de a acţiona, aşa cum consideră de cuviinţă, în momentul în care constată nelegalităţi în ceea ce priveşte activităţi realizate în domeniul urbanismului, a arhitecturii, a protejării patrimoniului, a mediului ori a altor domenii menţionate în obiectivele sale. Însă, în situaţia în care în sarcina sa sunt stabilite diverse obligaţii de plată, cu diverse titluri, se impune a fi în măsură să le onoreze”, au arătat judecătorii.
La o simplă căutare pe portalul instanțelor de judecată se observă că asociația „SOS Orașul” a pierdut pe bandă rulantă aproape toate procesele pe care le-a deschis împotriva unor proiecte imobiliare sau a administrațiilor locale (cel mai adesea Primăria Capitalei), sub pretextul protejării patrimoniului arhitectural-urbanistic.
Mai mult, ONG-ul Mirabelei Grădinaru nu a atacat niciodată singur în instanță, ci doar în tandem cu alte asociații – precum Salvați Bucureștiul, Miliția Spirituală, Orașul Verde sau Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural.
Membrii SOS Orașul nu-și plătesc nici măcar cotizațiile pentru ca ONG-ul să nu poată fi executat silit
Judecătorii au constat că asociația Mirabelei Grădinaru nu dă dovadă de bună credință: membrii săi refuză să-și achite chiar și cotizațiile, pentru ca ONG-ul să nu poată fi executat silit.
„În ceea ce priveşte cererea de dizolvare a asociaţiei, instanţa constată că insolvabilitatea acesteia reprezintă motiv de dizolvare, iar, în cazul dedus judecăţii, Asociaţia S.O.S. Oraşul este în stare de insolvabilitate. Pârâta nu a dovedit că ar intenţiona măcar să facă orice demersuri pentru obţinerea unor debite în patrimoniu, deşi face referire la acea posibilitate de virate a cotei de 3,5% din impozit pe venit a persoanelor fizice în condiţiile în care nici membrii asociaţiei nu achită cotizaţiile tocmai pentru a se împiedica orice posibilitate de executare silită”, se arată în sentință.
Cetățeanul TV