În urmă cu un an, mai eram încă într-o euforie remanentă a schimbării de la Cotroceni. Venise un neamț în fruntea României, ne salutam cu „Guten tag!”.
„Răul absolut” Victor Ponta și „comuniștii PSD” fuseseră învinși la scor, iar cel de-al doilea „rău”, Traian Băsescu, era scos, în sfârșit, de la Cotroceni. Un adevărat refresh politic: un nou președinte, un nou mare partid prezidențial și o nouă „rising star” în persoana Alinei Gorghiu, favorita șefului (statului).
Mai euforici decât toţi muritorii erau liberalii. Pe bună dreptate, dacă ne uităm la cifrele prezidențialelor și ținem cont de context. Deja, un scor cu 4 în față la următoarele alegeri era o certitudine pentru marele PNL, discuțiile fiind dacă vor putea face majoritatea doar cu UDMR sau mai au nevoie de un alt partid satelit. Așa a apărut PSRO (partidul lui Geoană), în contextul în care UNPR era aproape osificat de Victor Ponta și PSD.
După mai mult de un an şi jumătate, PNL este într-o degringoladă chiar mai mare decât cea de după prezidențiale (atunci era firească având în vedere schimbările petrecute) și pare incapabil de a furniza oameni și soluții, în contextul în care așteptarea publicului, uriașă la început, s-a transformat într-o dezamăgire chiar mai mare.
Cum a intrat liberalii pe o pantă descendentă
Știindu-se ce a însemnat Traian Băsescu pentru PD, din poziția de Președinte al României, toți mai-marii liberali s-au văzut deja cu sacii în căruță și n-au mai livrat plus valoare politică (idei, proiecte, oameni), alegând varianta cu „Da, majestate!”, sperând că indicațiile Cotroceniului vor suplini rolul leadership-ului PNL.
Klaus Iohannis nu este însă Traian Băsescu. Iohannis nu face politică la Cotroceni și nici nu se arată interesat de utilizarea pârghiilor de putere derivate din poziția de Președinte pentru a genera sinergii electorale favorabile PNL.
Asta pentru că Klaus Iohannis nu a fost niciodată PNL și nici nu va fi. PNL nu a furnizat decât o platformă, un mijloc prin care Iohannis să ajungă președinte. Și mai avea nevoie de modul lui Vasile Blaga de a se „descurca” în alegeri. Mai mult, Iohannis fiind construit ca „outsider” al politicii, ca strategie câștigătoare pentru cursa prezidențială, nu s-a produs transferul de favorabilitate înspre PNL sau Alina Gorghiu.
Iohannis nu este nici măcar cuantificat ca liderul informal al PNL, așa cum era Traian Băsescu pentru PDL. Ori astăzi, la fel ca acum un an și jumătate, PNL este în continuare într-o criză majoră de leadership, așa cum bine observa Crin Antonescu, cu ceva timp în urmă.
În aceste condiții, cu un PNL cotat optimist la 35-36%, cu o tendință descendentă foarte îngrijorătoare cine-și asumă eșecul? E suficient oare că Alina Gorghiu a ales această modalitate elegantă a creșterii unui copil pentru a ieși din scenă? Dar pe lângă „favorita Președintelui” nu mai e nimeni care să dea socoteală? Răspunsul este, evident, nu. Pentru că aceeași criză de leadership se manifestă și prin lipsa asumării unei minime responsabilități.
Victoria lui Bolojan ar putea însemna restartarea PNL
Să fim bineînțeleși, PNL nu este cu nimic mai prejos decât adversarul consacrat PSD, din perspectiva mediocrității, însă așteptările față de liberali au fost și sunt uriașe, în această perioadă. Mai mult, fiind de dreapta, prin definiție ar trebui să fie un partid de elite, nu de mase. Ori tocmai lipsa cronică de elite de la vârful liberalilor va fi taxată dur de electorat, păstrând PNL pe această pantă descendentă.
Singura opțiune pentru liberali este să-și așeze în frunte un lider autentic. Un om validat de România reală și cu experiență în serviciul public. Iar dacă ne uităm în Biroul Politic Național al PNL, unica variantă care corespunde cerințelor este Ilie Bolojan, „steaua de la Oradea”. O eventuală victorie a lui Bolojan, cu peste 60% la alegerile pentru Primăria Oradea, l-ar putea impune pe actualul secretar general, drept viitorul președinte al liberalilor.
Cetățeanul TV
