joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalIar ne-au luat austriecii de fraieri. Șmecheria cu taxa de solidaritate

Iar ne-au luat austriecii de fraieri. Șmecheria cu taxa de solidaritate

-

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,64%.

Grupul austriac OMV a anunţat, joi, că producţia sa de hidrocarburi a crescut în trimestru patru al anului trecut, comparativ cu trimestrul precedent, adăugând că se aşteaptă ca taxa de solidaritate din Austria să aibă un impact negativ de aproximativ 150 milioane euro pentru anul 2022, a informat acţionarul majoritar de la OMV Petrom într-un comunicat de presă.

În schimb, cu privire la aceeaşi contribuţie de solidaritate decisă la nivelul UE, şi transpusă în legislaţia din România prin OU din 29 decembrie 2022, grupul austriac consideră că „OMV Petrom ar urma să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi rafinarea petrolului”.

Super-profiturile companiilor din energie

La finele anului trecut, Guvernul României a aprobat transpunerea Regulamentului de impozitare a super-profiturilor companiilor din energie, în urma măsurii urmând să fie încasaţi într-un fond special 3,9 miliarde de lei.

Potrivit actului normativ, societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriile vor plăti o contribuţie de solidaritate de 60% pentru ceea ce depăşeşte cu mai mult de 20% media profiturilor pe ultimii patru ani, respectiv 2018, 2019, 2020 şi 2021.

Din suma colectată în acest fond special, minimum 70% se vor distribui pentru finanţarea investiţiilor strategice, precum şi a investiţiilor în eficienţa energetică şi în energie din surse regenerabile.

Grupul OMV urmează publice rezultatele financiare pentru ultimul trimestru din 2020 în data de 2 februarie.

În perioada octombrie-decembrie 2022, producţia de hidrocarburi a OMV a crescut până la 385.000 barili echivalent petrol pe zi, de la 381.000 barili echivalent petrol pe zi în trimestrul al treilea. Marja de rafinare a OMV (un indicator al profitabilităţii afacerilor cu petrol şi gaze naturale) a urcat până la 17,53 dolari pentru un baril de echivalent petrol în T4, de la 14,38 dolari pentru un baril de echivalent petrol în T3 şi 1,71 dolari pentru un baril de echivalent petrol în trimestrul patru din 2021.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...