Şantaj la nivel înalt: OMV vrea modificarea Legii off-shore ca Austria să nu se opună aderării la Schengen

OMV Petrom
OMV Petrom a forat 8 ani în pădurea Monteoru, fără acordul proprietarilor pădurii

La doar trei zile după ce ministrul de interne al Austriei a anunţat că va vota împotriva României, o delegaţie a companiei OMV Petrom, condusă de președintele Consiliului de Supraveghere, Alfred Stern, a fost în vizită la Palatul Cotroceni.

CITEŞTE ŞI: Pronostic sumbru pentru intrarea României în Schengen: Nu cred că vom fi nici pe ordinea de zi!

Într-un comunicat transmis după discuţii, administraţia prezidenţială a transmis că OMV va anunţa decizia finală de investiţii pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră la mijlocul anului viitor.

Investiţii

Conducerea OMV a prezentat stadiul proiectului și pașii cheie realizați, asumând angajamentul de a adopta decizia finală de investiție la mijlocul anului 2023, astfel încât exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep să demareze cât mai curând posibil.

Surse politice citate de stirileprotv.ro susţin că reprezentanţii OMV Petrom și-ar dori şi modificarea legii off shore astfel încât statul să menţină redevenţele pentru gazul pe care îl vor exploata la nivelul de acum şi să renunţe la dreptul de preemţiune. Acest lucru ar însemna că reprezentanţii companiei austriece nu vor fi nevoiţi să oferteze întâi statul român pentru gazele exploatate. La o zi distanţă după vizita de la Cotroceni, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat că nu va susţine aderarea României la Schengen.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.