joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalGALERIE FOTO Cum arată acum Pasajul Piața Sudului și când spune Gabriela...

GALERIE FOTO Cum arată acum Pasajul Piața Sudului și când spune Gabriela Firea că va fi gata

-

Lucrările la Pasajul Piața Sudului constituie un calvar care pare să nu se mai termine pentru locuitorii cartierului Berceni dar și pentru cei care, ocazional, sunt nevoiți să se deplaseze în zonă. Cetateanul.net vă prezintă stadiul actual al lucrărilor și noul termen anunțat de Municipalitate pentru finalizarea lor.

Promisiuni peste promisiuni, însă lucrarea tot nu este gata. Șantierul a început în mai 2014, finanțat cu foduri europene, iar termenul de finilizare, pentru a se putea accesa banii de la Bruxelles, era 31 decembrie 2015.

Nu a fost așa, în ciuda optimismului afișat de fostul primar general Sorin Oprescu, iar mare parte din fondurile europene a fost pierdută, pentru că Primăria Capitalei s-a apucat de lucrare „pe bâjbâite”, adică fără a avea o evidență clară a rețelelor de utilități amplasate în subteran. Acum, lucrările par a fi pe calea cea bună, însă mai sunt multe de făcut până ca zona să redevină circulabilă cu adevărat.

Abia acum, la doi ani și jumătate de la începerea lucrărilor, a fost realizată străpungerea tunelului rutier la Pasajul Piața Sudului pe sensul Strada Nițu Vasile – Calea Văcărești. Municipalitatea a precizat miercuri că stadiul întregului proiect este de 76%, iar lucrările la pasajul rutier și pasajele pietonale sunt realizate în proporție de aproximativ 60%.

Potrivit PMB, până la sfârșitul acestei luni se va finaliza străpungerea întregului tunel și pe sensul Calea Văcărești – Strada Nițu Vasile, ulterior putând fi accelerate lucrările la structura de rezistență a pasajului. Sursa citată precizează că au mai rămas de executat finalizarea devierii rețelei de fibră optică Netcity; reîntregirea rețelei RATB; realizarea rețelei noi de semaforizare, respectiv iluminat public; finalizarea structurii pasajului rutier în interiorul tunelului, tronsoanele 2 și 3 și a structurii pasajelor pietonale 1 și 4; realizarea sistemelor de canalizare pluvială în interiorul tunelului și de realizare a sistemului rutier al pasajului; refacerea sistemului carosabil și refacerea amenajărilor urbanistice; finisajele și lucrările de arhitectură ale pasajelor.

Pasajele pietonale așteaptă lifturile

Pasajele pietonale sunt cele mai avansate ca stadiu al lucrărilor, după cum a constatat reporterul Cetateanul.net prezent la fața locului. Într-adevăr, aici mai sunt de realizat finisajele, însă mai trebuie montate și lifturile. Puțurile care urmează să găzduiascăPiața Sudului ascensoarele sunt acum niște găuri mărginite de pereți betonați care-și așteaptă „locatarii”.

Pasajele pietonale vor face legătura cu stațiile de tramvai existente la suprafață, cu stația de metrou și cu trotuarele situate de-o parte și de alta a Șoselei Olteniței. Odată finalizat pasajul, se va putea relua și circulația tramvaielor 1 și 11, care a fost întreruptă de mult timp, iar șinele ruginesc, nefiind folosite.

Zona arată ca după bombardament

Pasajul Piața SuduluiLa pasajul rutier, lucrările au înaintat în ritm de melc. Acum, așa cum a anunțat Primăria, Pasajul Piața Sudului este pe ultima sută de metri, însă locuitorii din zonă s-au săturat să mai creadă în promisiuni. Zona arată ca după bombardament, iar traficul este infernal, spre disperarea șoferilor, dar și a pietonilor care sunt nevoiți să ocolească zdravăn pentru a putea traversa.

În plus, nici troleibuzul 76, care făcea legătura între Piața Reșița și Piața Unirii, nu mai circulă, din cauza lucrărilor la Pasajul Piața Sudului. În schimb, RATB se încăpățânează să mențină în circulație, aglomerând și mai abitir traficul, linia de autobuz 381, care de la bun început a fost o risipă de resurse, din moment ce are un traseu care se suprapune cu cel al Magistralei 2 de metrou, de la Piața Reșița la Piața Victoriei.

Dristor Kebap, în loc de „împinge tava” cu manele

O victimă colaterală a lucrărilor de la Pasajul Piața Sudului a fost autoservirea cu manele dePasajul Piața Sudului la intrarea în complexul comercial Aleea Castanilor, așa cum a relatat Cetateanul.net iarna trecută. De situație au profitat însă alții. Acum, în locul acestui „împinge tava” s-a instalat mult mai corporatistul (deja!) Dristor Kebap, care se va deschide „în curând”, așa cum suntem anunțați de niște afișe lipite pe geamurile construcției noi.

GALERIE FOTO Şantierul de la Piaţa Sudului a oprit tramvaiele şi a închis autoservirea cu manele de la bazarul Aleea Castanilor

Nu e de Crăciun, ci de Paști

Pasajul Piața SuduluiPrimarul Gabriela Firea a fost prezentă vineri pe șantierul de la Pasajul Piața Sudului și a avansat un nou termen pentru finalizarea lucrărilor – peste cinci-șase luni.

„Dacă toate lucrurile se vor desfășura conform celor discutate până acum, în primăvara anului viitor lucrarea va fi finalizată, deci nu mai mult de cinci-șase luni. Într-adevăr, eu am preluat acest obiectiv cu anumite întârzieri. Sunt primar general de doar patru luni și am încercat să recuperăm cât mai mult posibil din aceste pierderi. Ne-am întâlnit de mai multe ori atât cu consultanți, cât și cu constructorii, Astaldi și Euroconstruct. Avem în acest moment câteva întârzieri legate de faptul că lucrările de deviere a utilităților nu au fost prevăzute în contractul inițial, ceea ce a fost din punctul meu de vedere un mare minus și care nu se va mai repeta, cel puțin în această administrație”, a spus edilul. Ea a adăugat că acest obiectiv beneficiază de o finanțare de aproximativ 19 milioane de lei din fonduri europene, la care se adaugă o sumă similară din bugetul local.

Primarul a fost însoțit și de Gianni Pittella, președintele Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, care a subliniat că acest proiect va contribui la fluidizarea traficului și va crește calitatea vieții bucureștenilor, dar și a turiștilor. El a promis că va fi prezent în primăvară în București, cu ocazia inaugurării pasajului.

„Este un proiect finanțat cu fonduri europene. Aceste date concrete demonstrează că Europa nu este o mamă vitregă, așa cum o numesc unii. Este benefică, este fundamentală pentru dezvoltarea unor națiuni cum este și cea română. Noi ne-am angajat să susținem politica europeană de coeziune, deci și acordarea de fonduri europene către România. Suntem mândri că această politică este coordonată la nivel european de către o româncă, colega noastră Corina Crețu”, a spus el.

Constructorul a dat în judecată Primăria

Între timp însă, constructorul a dat în judecată Primăria Capitalei. Directorul asocierii Astaldi-Pasajul Piața SuduluiEuroconstruct, Grigorie Verenciuc, a declarat că au fost inițiate proceduri de plângere prealabilă împotriva Primăriei, căreia i se reproșează faptul că nu a achitat plăți parțiale în valoare de aproximativ 20 milioane de lei pentru lucrările în curs la Pasajul Piața Sudului.

„Suntem în niște proceduri de plângere prealabilă, conform legii, care ne permite acest lucru, și dacă nu ajungem la o înțelegere amiabilă — care este normală într-un astfel de contract — e posibil — dar noi nu am vrea să ajungem și la o astfel de soluție, în justiție. (…) Am început să facem plângeri prealabile. (…) Sunt bani din contract, bani din prețurile contractului. Nu are rost să vă dau mai multe detalii — nu se face o plată totală, se face doar o plată parțială în momentul acesta”, a mai spus el.

Verenciuc a dat asigurări că lucrarea va fi încheiată, estimând că termenul ar putea fi martie-aprilie, menționând însă că trebuie luate niște decizii, împreună cu beneficiarul, legate de finisaje și utilități.

Sarabanda promisiunilor legate de Pasajul Piața Sudului

Pasajul Piața SuduluiÎn aprilie 2015, primarul de la acea vreme Sorin Oprescu deborda de optimism în ceea ce priveşte Pasajul Piaţa Sudului, despre care spunea, într-o postare pe Facebook, că va fi gata la 31 decembrie acel an, aşa cum s-a stabilit în contract. Ulterior, a revenit cu picioarele pe pământ.

CITEȘTE și Sorin Oprescu se laudă pe Facebook cu avansul lucrărilor la Pasajul Piaţa Sudului

Promisiunile celor care s-au perindat pe la conducerea Primăriei Capitalei au continuat. Pe 30 martie 2016, primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, aflat în plină campanie electorală pentru Primăria Sectorului 4, spunea că stadiul lucrărilor la Pasajul Piața Sudului a trecut de 50% și că ar putea fi finalizat până pe 30 iunie.

„În trei luni s-a rezolvat ceea ce nu s-a rezolvat în trei ani. Am discutat cu constructorul, cu proiectantul și consultantul, toți or să livreze tot ce trebuie livrat, astfel încât să nu se mai facă blocaje, s-au deviat tot ce a însemnat utilități în zonă. (…) Sunt optimist, lucrările pot să se termine până pe 30 iunie, se vor termina pe 30 iunie, o să îmi mut și biroul aici, o oră pe zi voi fi pe șantier, astfel încât să nu se ivească blocaje și lucrurile să meargă de la sine. De mâine mi se va aduce containerul și voi avea aici un loc în care o să vin și o să supraveghez lucrările. Stadiul lucrărilor este undeva la 53%”, a spus Sava cu prilejul unei vizite de lucru la șantierul de la Pasajul Piaţa Sudului.

I-a urmat Gabriela Firea, care, la câteva zile după ce a fost aleasă primar, pe 10 iunie, promitea că se va implica astfel încât, de Crăciun, Pasajul Piața Sudului să fie finalizat. „Ca primar general ales am făcut o primă vizită la șantierul pasajului din Piața Sudului, una dintre cele mai presante probleme ale bucureștenilor din acea zonă și nu numai. Pasajul trebuia terminat la finalul anului trecut. Acum suntem deja în iunie și lucrările sunt realizate în proporție de 60%. S-au făcut greșeli de către toți cei implicați. Trebuie să învățăm din aceste greșeli și să nu le repetăm. Furnizorii de utilități nu au știut exact care sunt traseele cablurilor și țevilor, Primăria nu a urmărit îndeaproape lucrările, iar constructorul a așteptat până s-au deviat toate utilitățile, nu s-a avansat cu alte lucrări”, spunea Firea.

Se vede treaba că de Crăciun nu va fi gata lucrarea și trebuie să sperăm că măcar pe Paști se va circula prin Pasajul Piața Sudului. Dar și acum e campanie electorală, pentru alegerile parlamentare…

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...