Bogdan Banu (36 de ani) a fost condamnat pentru că ar fi autorul unui accident cu doi morți, produs în noaptea de 13 iunie 2010, în urma unei anchete dubioase a Poliției Rutiere. Din anchetă lipsesc multe informații, iar o parte a cercetării a fost aranjată de polițiști, fapt dovedit ulterior, în ianuarie 2017, de o anchetă inițiată de Direcția Generală Anticorupție. Agenții Poliției Tecuci au recunoscut cum au aranjat o parte din anchetă și cum au evitat să clarifice de ce la locul accidentului a fost găsit și tatăl unui polițist iar ei nu l-au verificat deloc.
De la o pană de cauciuc, la accident cu două victime
Ajunși pe Centură, în preajma unei benzinării Lukoil, Sandu Mițoi, cel cu Dacia de culoare gri, a făcut pană de cauciuc. Consăteanul său, Nicolae Arghire, care conducea o Dacie de culoarea verde închis), a tras pe pe dreapta și a venit pentru a-l ajuta pe Mițoi. În timp ce se munceau să schimbe roata, o mașină venită din noapte i-a spulberat pe cei doi, lăsându-i fără suflare.
Banu a stat 85 de zile în arest preventiv și apoi a fost trimis în judecată pe motivul că i-a ucis pe cei doi oameni. Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a cerut la momentul trimiterii dosarului în instanta o pedeapsa de 18 ani.
Experții criminaliști: „Un alt autoturism i-a ucis pe cei doi”
Experții criminaliști chemați să elucideze cazul au studiat chiar planșele foto întocmite de polițiști. Expertul desemnat de Instanță, Nicușor Hanganu a observat imediat că „toate legumele evidențiate în planșele fotografice sunt
dispuse peste victime și peste urmele de sânge lăsate de aceștia pe carosabil (…) Rezultă că accidentarea celor două persoane nu putea fi produsă de către autoutilitara Mitsubishi condusă de Banu Bogdan, avarierea maşinii producându-se după ce aceştia au fost accidentaţi mortal, elementele desprinse din autoutilitară căzând astfel peste urmele de sânge anterior produse“.
- „primul impact a fost între un autoturism (altul decât autoturismul lui Banu – n.n. și victime, impact ce s-a produs în zona rotii din spate stânga a autoturismului Dacia GL 08 FYV, zona în care au fost evidențiate și elementele din plastic negru (ce nu apartin niciuneia dintre masinile victimelor sau a inculpatului!!!);
- al doilea impact s-a produs intre autoutilitara Mitsubishi și sacii cu legume aflați pe carosabil în spațiul dintre cere două autofurisme DACIA, desprinderile de pamant marcând locul impactului cu sacii”.
Afirmațiile din analiza lui Hanganu au fost confirmate de alți cinci experți, inclusiv din București și din Iași, care au concluzionat că moartea victimelor a fost provocată de un accident produs înainte de sosirea autoutilitarei Mitsubishi, condusă de Banu Bogdan. Concluziile experţilor au vizat şi avariile de la maşina lui Bogdan Banu: „Analizând avariile utilitarei Mitsubishi (auto condusă de Bogdan Banu) se poate constata că acestea nu se puteau produce la impactul cu cele două victime”, notează și expertul Alexandru Petrescu, conferențiar dr. ing. la Academia Tehnică Militară.
A avut procurorul conștiința vinovată?
Cu toate acestea, nici procurorii nici polițiștii nu au încercat să caute mașina din care săriseră bucățile de plastic, aceea despre care experții au spus că ar fi provocat accidentul! Dar, în toamna lui 2012, la ultima ședință a procesului de la Judecătoria Tecuci, procurorul de ședință s-a răzgândit și nu a mai cerut condamnarea la 18 ani cu executare, ci a solicitat instanței doar o pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare.
Oare cum este posibil ca pentru un om pe care îl acuzi că a ucis doi oameni și a părăsit locul accidentului să ceri numai trei ani de pușcărie, și aceia cu suspendare în loc să ceri cea mai drastică pedeapsă legală? Să fi simțit organele de anchetă (Poliția și Parchetul) vina că nu a fi făcut ancheta ca la carte sau se temeau că bagă în Pușcărie alt șofer decât cel vinovat de crimă?
Din păcate, nici judecătorii nu și-au îndeplinit misiunea să stăruie pentru aflarea adevărului – judecătorul de caz i-a dat doi ani și opt luni cu interdicția de a mai conduce în următorul deceniu. Pedeapsa a fost menținuta și la recursul de la Curtea de Apel Galati, unde decizia a rămas definitivă și irevocabila.
Tatăl unui polițist, la locul crimei
Înca din start, Bogdan Banu a susținut că nu este autorul accidentului iar analiza experților criminaliști a demonstrat că accidentul mortal ar fi fost produs de un alt autoturism, neverificat de polițiști. Or, existența la locul accidentului a încă unui autoturism era cunoscută de polițiștii din Tecuci, care au încercat să elimine din contextul accidentului prezența lui Sandu Ferțu, tată unui este subofițer la Poliția Tecuci. Cu atât mai suspect, soția fiului-polițist al lui Ferțu ar fi verișoară cu Daniel Tudorache, subprefectul, atunci, al județului Galați, iar o nepoată a lui Ferțu era căsătorită cu un important procuror – o întreagă încrengătură, asupra căreia vom reveni!.
Revenim la fapte! În procesul-verbal de cercetare la fața locului nr. 592.883/13.07.2010, agenții Mircea Masgras, Cosmin Doniga și Gabriel Bălan, consemnează că Sandu Ferțu ar fi sosit la locul accidentului după producerea acestuia. Deși aveau indicii că mașina lui Ferțu ar fi fost la locul accidentului, polițiștii nu i-au exeprtizat-o niciodată, în situația în care principalul martor Marius Gabriel Nechita, șoferul unui tir care trecea prin zonă a confirmat prezența lui Ferțu imediat după producerea accidentului. Mai mult, șoferul Tir-ului a fost martorul momentului în care Banu a lovit sacii cu legume. Este greu de bănuit că acesta nu ar fi văzut, dacă Banu acroșa victimele, proiectarea în aer a victimei Nicolae Arghire, lovirea acestuia de luneta autoturismului Dacia și aruncarea sa pe carosabil!
Polițiști sau infractori? Măsluirea declarațiilor martorilor
Mărturia șoferului de TIR îl disculpa, în mare măsură, pe Banu, iar polițiștii au încercat să-l determine pe Marius Nechita să mintă (!?!) și să spună că s-a intersectat cu Banu mai târziu, după locul în care vroiau să demonstreze că Banu aprodus accidentul! „Eu am dat o singură declarație la organele de poliție. După aceea am fost sunat de un polițist de la Poliția Tecuci, care mi-a comunicat faptul că este necesar să mai dau o declarație. Am fost de acord, însă m-am trezit că în timp ce eram în trecere prin Tecuci mi s-a dat întâlnire la o stație PECO, unde s-a prezentat un polițist, coleg al celui cu care am vorbit la telefon, care mi-a prezentat o declarație scrisă de el, cerându-mi să o semnez, motivând că nu mai are rost să pierdem timpul. Citind declarația care mi s-a prezentat, am văzut că declarația este în contradictoriu cu cea dată de mine și am refuzat să semnez“, a declarat șoferul TIR-ului.
Ofițerii anticorupție (DGA) confirmă neregulile din anchetă
În ianuarie 2017, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au realizat mai multe percheziții la Poliția din Tecuci intr-un dosar de corupție.
În cadrul anchetei, politistii din Tecuci au fost anchetați și asupra anchetei privind accidentul rutier din 13 iulie. Acum, politistii Gica Nițu și Ionel Apostu au recunoscut urmatoarele:
- nu s-au strâns probe privind prezenta lui Sandu Fertu tatăl colegului lor Ionel Fertu
- camerele de înregistrat de la benzinăria Lukoil, din apropierea accidentului, nu au fost verificate niciodata
- inregistrarile convorbirilor din acea noapte purtate de tatăl poltistului nu sunt la dosar.
Însă proba cea mai importanta, a fost falsificarea declarației unui șofer de TIR – polițistul Ionel Apostu a recunoscut ca s-a întâlnit cu Nechita și i-a dat o declarație gata scrisă pe care șoferul de TIR a refuzat să o semneze.
”Mai bine scapă zece vinovați decât să sufere un nevinovat”
Ultima șansă a lui Banu, în lumina celor de mai sus, pentru a-i convinge pe judecători să refacă ancheta accidentului în mod corect și să afle, cu certiitudine, cine este adevăratul vinovat de moartea a doi oameni este revizuirea dosarului.
Până la a se ajunge la această ultimă acțiune posibilă în România, pe rolul instanțelor gălățene (Curtea de Apel) se află încă plângerile lui Banu împotriva rezoluțiilor procurorilor care insistă să-i scoată basma curată pe anchetatorii dosarului accientului! În ciuda tuturor dovezilor de mai sus! Nici măcar faptul că, repetă, procurorii au ajuns să ceară pedeapsa cu suspendare pentru o persoană pe care au acuzat-o de dublă omucidere și părăsirea locului accidentului arată cât sunt și ei de „convinși” că Bogdan Banu ar fi, cu adevărat, autorul accidentului!
Familia lui Bogdan Banu vede în această decizie a procurorilor o dovada ca ancheta a fost una cât se poate de dubioasa. „Noi am atras mereu atenția ca cercetarea a fost una coruptă, așa credem noi. Oricum noi am semnalat mereu, însă nimeni nu ne-a luat în seama faptul suspect că polițiștii și procurorii nu au strâns probe prin care sa demonstreze vinovăția sau nevinovăția lui Sand Ferțu, tatăl polițistului Ionel Ferțu. El a fost găsit la locul accidentului revasit, și în loc sa anunțe ca 112 si-a anunțat fiul„, acuză Ion Banu, tatăl condamnatului din acest dosar.
Autoritățile tac
Întrebarile familiei Bani, la care autoritatile nu au raspuns niciodata pe perioada anchetei și nu procesului în care Bogdan Banu a fost găsit vinovat, ar fi:
– De ce la dosar nu exista înregistrarea apelului pe care Sandu Fertu l-a facut catre fiul sau, Ionel Fertu îm noaptea accidentului?
– Cine a anuntat accidentul?
– Al cui era automobilul în care era Sandu Fertu?
– Al cui apatinea automobilul din care s-au gasit resturi la locul accidentului, care s-ar presupune, în varianta familiei Banu, ca a lovit victimele?
– Ce automobil a lovit victimele daca pe autombilul lui Bogdan Banu nu s-au gasit urme de sânge?
Am solicitat toate aceste amanunte la Inspectoratul General al Politiei Române si al Inspectoratului Judetean de Politie Galati, dar pâna în acest moment nu am primit niciun raspuns.
Cetățeanul TV