În emisiunea „Prea Direct” difuzată pe canalul de YouTube al Asociației „21 Decembrie 1989”, președintele organizației Doru Mărieș a făcut o dezvăluire în exclusivitate privind dosarul „10 august 2018”.
„Vreau să dau o informație pe care o am de vreo două săptămâni. Cei trei capi ai Jandarmeriei și fostul secretar de stat de la momentul respectiv (10 august 2018 – nota red.) – care au fost puși sub urmărire, după care care știm toată istoria, trimis, închis, iar deschis, iar DIICOT, Secția Parchetelor Militare… – sunt în acest moment sub urmărire, cu Cucoș în frunte, cu Sindile, cu…
Sunt puși sub urmărire. Li s-a adus la cunoștință că sunt puși sub urmărire.
Și s-au întrebat: Domne, păi nu s-a…?
Nu, nu, băieți, sunteți puși sub urmărire. Deci voi, în acest moment, în dosar aveți statutul de părți puse sub învinuire pentru ceea ce s-a întâmplat atunci. Îi las pe procurori să facă încadrarea în funcție de probe. Să afle toată Jandarmeria!”, a dezvăluit joi Doru Mărieș.
„Mitingul Diasporei”
Pe 10 august 2018, 100.000 de români din toată lumea s-au adunat în Piața Victoriei, în ceea ce s-a numit „Mitingul Diasporei”, pentru un protest împotriva puterii de la acea vreme, cântând imnul național și fluturând steaguri.
În fața unei mulțimi pașnice, forțele jandarmeriei încep să dea cu gaze lacrimogene și spray-uri cu piper, fără ca acțiunea să fie justificată de vreo agresiune din partea demonstranților.
La orele serii, peste 100.000 de persoane erau adunate în Piață.
La miezul nopții, Jandarmeria a intervenit în forță, dispersând gaze lacrimogene, grenade și folosind tunuri cu apă și bătând sălbatic protestatarii pe care au pus mâna.
Până atunci, protestatarii, români veniți din toată lumea dar și din țară, cereau eliminarea politicienilor cu probleme penale si organizarea de alegeri anticipate.
Rolul lui Dragnea
La acel moment, liderul de facto al guvernului, Liviu Dragnea, președinte al PSD, cu mai multe dosare penale, nu fusese încă condamnat.
Premier al României era Viorica Dăncilă, oficial în concediu, o apropiată a lui Liviu Dragnea, numită de el în fruntea guvernului.
Ministrul de Interne Carmen Dan, în subordinea căreia era Jandarmeria și omul lui Liviu Dragnea, a mers la sediul Guvernului pentru a urmări desfășurarea evenimentelor.
Cu o seară înainte, Liviu Dragnea susținuse că președintele României, Klaus Iohannis, este „în stare de orice să dea guvernul jos, chiar și prin violență”, acreditând astfel posibilitatea intervenției în forță.
Coordonatorii din teren ai represiunii
Peste 700 de persoane au depus plângeri penale după ce au fost agresate sau au inhalat gaze lacrimogene în urma intervenției jandarmilor.
Toată acțiunea a fost coordonată de șeful Brigăzii speciale de intervenție a Jandarmeriei, Cătălin Paraschiv – „bărbatul în alb”.
În total, peste 400 de persoane au avut nevoie de asistență medicală după intervenția jandarmilor, iar pe rețelele de socializare au apărut numeroase înregistrări video ale unor momente în care jandarmii lovesc cu brutalitate protestatari care sunt cu mâinile ridicate și nu au manifestări violente.
Intervenția brutală a jandarmilor a fost coordonată de cinci personaje-cheie maiorul Laurențiu Cazan, coloneii Sebastian Cucoș, Ionuș Cătălin Sindile și Cătălin Paraschiv și secretarul de stat în MAI Mihai Dan Chirică.
Urmăriți emisiunea „Prea Direct”:
Cetățeanul TV