Eurodeputatul AUR Cristian Terheș a precizat vineri, la Drobeta Turnu Severin, că Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a cerut zilele trecute PNL ca două persoane să fie pe lista pentru Parlamentul European în mod obligatoriu.
Citește și Să condamnăm Italia, ca să fie Ursula fericită!
„Actualul comisar pe transporturi, Adina Vălean, şi Siegfried Mureşan. Vedeţi, asta înseamnă şi asta a însemnat până la noi politică europeană. Dacă vine ordinul de sus, ordinul se execută nu se discută. Şi iată că vine un grup de români (candidații AUR la alegerile europarlamentare – nota CETĂȚEANUL) în faţa dumneavoastră şi spune altceva: că putem cu adevărat, stând drept în faţa străinilor, să cerem ceea ce se cuvine României, naţiunii române şi fiecărui român oriunde s-ar afla.
Respectul se câștigă
Unii vor spune: noi vrem respect. Eu vă spun că respectul nu se primeşte, se ia sau se câştigă. Ceea ce noi, această echipă de spartani, doreşte pentru România este suveranitate, respectarea Constituţiei, respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale a absolut fiecărui român indiferent unde s-ar afla în Europa. Dorim prosperitate şi dorim bunăstare, astfel încât românii care s-au născut în România să nu viseze când merg la şcoala generală sau liceală, dacă mai apucă, în ce ţară din Vestul Europei să fugă. Dorim o Românie care să prospere economic, politic, cultural, astfel încât bravii români care au plecat şi şi-au rupt oasele în alte ţări să îşi dorească să vină înapoi acasă„, a afirmat Cristian Terheş.
Europarlamentarul Cristian Terheş le-a mai spus participanţilor la evenimentul AUR de la Severin că votul fiecărui român contează pentru a trimite cât mai mulţi europarlamentari la Bruxelles.
„Nu o dată s-a întâmplat când legi extrem de nocive pentru România, pentru fiecare cetăţean al României şi al Europei, şi nu în ultimul rând nocive pentru Europa, au trecut la 1 – 2 voturi. Ne apropiem de momentul în care avem această şansă unică, o dată la cinci ani, de a ne trimite reprezentanţi în Parlamentul European. A trimis din păcate România în ultimii ani brontozauri”, a spus acesta.
Cetățeanul TV