Să condamnăm Italia, ca să fie Ursula fericită!

De când lumea, în fiecare generație se naște o mână de descreierați care nu are alt scop decât de a face viața grea celorlalți oameni. Dintre descreierații ăștia, unii, cum au fost comuniștii și naziștii, ating maximul ticăloșiei. Astăzi, aceștia sunt noii comuniști, care se ascund sub diferite nume: progresiști, ecologiști, neomarxiști, corecți politic…

Drama noastră, a celor care ne încăpățânăm să ne apărăm libertatea de a trăi și gândi potrivit creștinismului în care ne-am născut, este că descreierații conduc UE și lumea occidentală.

Și creștinismul este primul dintre multele lucruri normale care le stau în gât. Bunăoară, naționalismul și suveranismul. În concepția marxiștilor care conduc Uniunea Europeană a fi naționalist sau suveranist este același lucru cu a fi nazist sau fascist. Au denaturat în așa hal sensul termenilor care nu le convin încât au scos din comunicare oficială „dreapta” politică. Pentru ei, tot ce nu e de „stânga” e „extrema dreaptă”. Și sunt destui „profesioniști” în presa română, în frunte cu cei de Agenția NAȚIONALĂ de presă Agerpres”, care au îmbrățișat mizeria. Mulți doar din prostie, ca să fim cinstiți cu ei!

Evident, „extrema stângă” nu mai există pentru neocomuniști. Doar „stânga”, care vrea și face numai bine oamenilor!

Bunăoară, ce pretenții să ai de la niște analfabeți funcțional când însuși deșteptul de ministru al Educației, Sorin Câmpeanu, scosese limba română de la examenul de Bacalaureat. Așa fiind mai ușor să pună în gură noilor generații cuvinte pe care nu le înțeleg. Cu istoria românilor i-a ieșit lui Cîmpeanu, executând-o fără o minimă judecată!

Dar, ce să vezi?

Europenii încep să se ridice împotriva regulilor contra naturii impuse de descreierați, mai ceva ca rușii împotriva mobilizării ordonată de Putin.

Duminică italienii au ignorat sfaturile și amenințările Comisiei Europene, conduse de rea-intenționata, incompetenta și corupta Ursula von der Leyen, și au adus la guvernare DREAPTA, pardon, de incorectitudinea politică, „extrema dreaptă”.

Iată comentariul Agerpres, pe care românii o finanțează prin buget: „Pentru prima dată după 1945, un partid postfascist ar putea guverna Italia”. Na, poftim, imparțialitate și cunoaștere a științelor politice!

La ce să se aștepte italienii care nu au fost cuminți și nu au votat cum le-a spus frau Ursula? Fix la sancțiunile pe care Comisia neocomunistă de la Bruxelles se forțează, cu sprijinul necondiționat de principiile de drept al Curții Europene de Justiție (CJUE), să le impună Poloniei și Ungariei, state care se încăpățânează să nu-și predea întreaga suveranitate Comisiei Europene!

Italia va fi condamnată ca să i se dea satisfacție Ursulei!

După aia, vom vedea dacă Uniunea Europeană, în formula actuală, nu cumva și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul.

Pentru a ne lămuri cum vine treaba cu CJUE, ale cărei decizii parlamentarii coaliției PSD-PNL-USR vor să le pună, prin noile legi ale justiției, deasupra prevederilor Constituției României, să recitim Statul paralel de la Bruxelles care pune mâna pe Suveranitatea României prin noile legi ale Justiției. Adevărata față a președintelui CJUE.

Ca să n-o mai lungim, îi anunț pe președintele Iohannis și liderii coaliției de guvernare că un stat căruia i se ia suveranitatea nu mai EXISTĂ!

Văd că nu prea se miră mulți că organizațiile „ecologiste”, gen Greenpeace, care „luptau” până acum vreun deceniu pentru dezarmarea nucleară a lumii, au uitat acest deziderat pentru care fuseseră înființate și au trecut la lupta pentru distrugerile vieții oamenilor normali. Acum, când Rusia amenință pe față cu folosirea armelor nucleare, acești dezaxați nu suflă un cuvând despre asta, în schimb ies în stradă pentru a ne forța să închidem fermele de animale și să mâncăm viermi!

Tot în sensul „salvării planetei” prin dispariția majorității oamenilor care o populează, acești dezaxați au prestat pentru închiderea minelor, termocentralelor, cetralelor atomo-electrice, exploatarea gazelor de șist etc.

Efectele le suportăm toți astăzi când primim facturile la energie… Să mulțumim cum se cuvine liderilor politici de la București și Bruxelles pentru că au ascultat de descreierați și ne-au adus pe cap nenorocirile de azi!

Ar fi un mare șoc și o mare trezire a majorității românilor dacă autoritățile de la București ar da publicității informațiile deținute de serviciile secrete despre finanțatorii organizațiilor „ecologiste” care au ieșit duminică în fața sediului Guvernului pentru a cere închiderea fermelor de creștere a animalelor și trecerea la mâncatul viermilor.

Iată câteva din sloganurile afișate de ei: „Carnea=crimă, laptele=abuz”, „Stop subvențiilor pentru fermele zootehnice”, „Alege vegan pentru planetă”.

Spuneți și dumneavoastră dacă ăștia sunt normali la cap!

În loc de concluzie, iată ce spunea zilele trecute profesorul universitar și diplomatul Cătălin Bordeianu: „A nu pune punctul doi în Constituția europeană „Europa Creștină” a fost o jignire adusă unor popoare care au acceptat de dragul păcii, al dialogului și al colaborării această stare”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.