Pe strada Perșani din sectorul 4, în apropiere de Școala 165, se află un teren de aproape 5500 metri pătrați, care a trezit interesul oamenilor primarului Piedone.
Pe terenul, rămas nefolosit, unde a funcționat în urmă cu 30 de ani școala gimnazială, conducerea unității de învățământ încearcă să îl valorifice în interesul școlarilor și să construiască pe el un „After School” și o bază sportivă.
Locuințele sociale „dau mai bine” la alegeri
Interesul copiilor nu este însă același cu interesele din „famiglia” primăriei lui Piedone, astfel că toate demersurile privind accesarea unor proiecte europene în beneficiul copiilor și, mai ales, al comunității s-au lovit de dezinteresul funcționarilor primarului Cristian Popescu Piedone, zis și Farfuridi, după ce a reușit, precum personajul lui Caragiale, să restructureze aparatul Primăriei, „fără să schimbe nimica”. CITEȘTE și „Gașca” primarului Piedone își vopsește părul, nu și năravurile.
Aceasta deoarece Piedone-Farfuridi are cu totul alte planuri pentru terenul școlii, susțin surse din Consiliul local. „Primarul Piedone vrea să folosească urgent terenul pentru a ridica locuințe sociale cu care să se laude în campania electorală din 2016. Aceasta, deși în apropiere se află mai multe cămine de nefamiliști dezafectate, care ar putea fi renovate în beneficiul oamenilor nevoiași”, susțin sursele citate.
Conducerea Școlii, amenințată cu tăierea fondurilor
Primăria lui Piedone mai are de depășit câteva obstacole legale până să poată pune mâna pe teren – trebuie obținute avizele Inspectoratului Școlar al Municipiului București, al Ministerului Educației și al Consiliului de Administraţie al şcolii. Primele două nu ar trebui să fie o mare problemă (vezi cazul Școlii 80, a cărei clădire seculară, de patrimoniu, este transformată, ilegal, în sediul Primăriei lui Robert Negoiță). Până acum, însă, conducerea Școlii se opune schimbării destinației terenului așa că unul dintre viceprimarii lui Piedone i-ar fi amenințat că Primăria le va tăîia toate fondurile.
Sursele din Consiliul Local mai spun și că zona ar fi controlată de unele clanuri cu apucături de samsari imobiliari care nu pot trece cu vederea o afacere atât de bună, precum terenul de pe strada Perșani, din apropierea șoselei Giurgiului – prețurile ajung și la 250 – 300 de euro pe metrul pătrat. Vorba aceluiași Farfuridi al lui Caragiale – „Trădare să fie, dar s-o știm și noi”.
Optimiștii încă mai speră că lui Piedone îi va veni gândul cel bun, va respecta nevoia de educație a cetățenilor și se va gândi și la măsurile pe care a întârziat să le ia după ce Curtea de Conturi a descoperit cum au fost jefuiți părinții preșcolarilor de conducerile grădinițelor din sectorul 4. Vom reveni.
Cetățeanul TV