Mi-a atras atenția de curând, un sondaj de opinie comandat de PSD, cui altcuiva decât centrului Avangarde al lui Pieleanu. Trecând peste procentele, atenție, total nerelevante în perspectiva lui 2024, m-am amuzat teribil atât topul încrederii în politicienii români, cât mai ales cum a fost informația transpusă în presa de partid. Adică în aproape toată presa!!!
Evident locul 1 aparține celui care a și plătit factura, adică lui Marcel Ciolacu, care a atins o cotă imensă de încredere, adică 25 la sută!!! Oau, minunat, pesediștii sunt în extaz, șeful este pe cai mari iar partidul pune deja șampania la rece. Nicio vorbuliță, dar niciuna despre cei 75 la sută care nu au încredere în președintele PSD. Păi cum facem domnilor, că până și în matematica lui Pieleanu, 75 este de 3 ori mai mare decât 25.
Și acum, lăsând gluma la o parte, poate ar trebui să vedem cum s-a ajuns aici și în ce situație dramatică poate ajunge o țară cu o astfel de încredere în politicieni. Ca să fiu drept, nu Ciolacu este vinovat pentru acest scor sau măcar nu este singurul vinovat.
Este vorba de celebra teorie a centrului imaculat, altfel genială, dar pusă greșit în practică Pe scurt, vectori de imagine apropiați lui Adrian Năstase au inventat sintagma de baron local și au aruncat toată mizeria corupției în teritoriul controlat de liderii locali, în încercarea de a lua atenția de pe guvernul de la București. Poate vă aduceți aminte de primii baroni PSD, Octavian Cozmâncă, Nicolae Mischie, Ioan Solcanu, prezentați ca niște balauri politici.
După o perioada de acalmie, PSD și-a revenit și cu voturile din teritoriu a recâștigat puterea în 2012. O nouă generație puternică de lideri locali, Nichita, Mazăre, Nicușor Constantinescu, Bunea Stancu, Silvian Ciupercă, Mircea Cozma, se opunea acum de multe ori în CEX lui Ponta, cerându-i acestuia politici clare și ferme, o coordonare a guvernului cu autoritățile locale și toate pe un ton destul de dur. Toți aceștia aveau un numitor comun și anume o cotă de încredere în orașele și județele lor și mai alea milioane de voturi pe care le puneau pe masă pentru a negocia investițiile majore din fondurile europene. Tot din rândurile lor venise și Liviu Dragnea și asta le dădea liderilor locali PSD că vor fi sprijiniți, însă teleormăneanul deja se dedulcise la cafele cu sistemul și trecuse în zona puterii guvernamentale. Și atunci a venit ordinul. Nu de la Băsescu, nu de la Udrea, ci chiar dinspre echipa Victor Ponta. Scăpați-mă de ăștia!, și au început anchetele, arestările, poate vă aduceți aminte, cele de la 7 dimineața, județ după județ, oraș după oraș, toate bastioanele PSD au căzut. Și Victor a avut liniște. Chiar și la prezidențiale. Multa liniște!! Că aceia care aduceau voturi erau prin pușcării.
În 2015, PSD a trecut din nou printr-un cutremur intern, dar sub conducerea fermă a lui Dragnea și profitând de prostia lui Cioloș a obținut cea mai mare victorie din istoria partidului după 92, fiind aproape să atingă de unul singur majoritatea absolută. Din nou cu voturile din teritoriu dar și din Bucureștiul dominat în totalitate de primari social democrați. Era momentul apariției lui Gabriela Firea, Gabriel Mutu, Daniel Florea dar și întărirea poziției pentru Ionel Arsene, Sorin Grindeanu, Olguța Vasilescu, Buzatu, Marian Neacșu sau Nicolae Bădălău, lideri locali puternici cu milioane de voturi în urne. Ce s-a întâmplat? Sistemul și-a activat agenții din partid și a început războiul în PSD, principala țintă fiind Liviu Dragnea. Niciodată în istoria sa până acum, PSD nu a avut convulsii interne majore când a fost la guvernare, războaiele se tranșau în opoziție.
Ceea ce vrea să spun la finalul acestei prime părți este că încrederea de 25 de procente sau neîncrederea de 75 au rădăcini adânci și este rezultatul unei sume de trădări interne care a dus partidul în această situație. Și chiar dacă pare bună, perspectiva lui 2024 apare a fi mai degrabă plină de umbre. Vom reveni curând cu perioada de după Dragnea și până în prezent și vom vedea cum cel mai mare partid din România nu mai are lideri care să îi aducă voturi.
Cetățeanul TV