joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalCum pot fi anulate contractele bancare cu clauze abuzive referitoare la riscul...

Cum pot fi anulate contractele bancare cu clauze abuzive referitoare la riscul valutar

-

Curtea de Justiție a Uniunii Europene dă liber anulării clauzelor de risc valutar, dacă debitorul contractului reușește să dovedească faptul că acele clauze sunt abuzive. Astfel, contractele bancare cu clauze abuzive pot fi anulate.

Specialiștii susțin că, deși Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori conține toate normele pe care trebuie să le îndeplinească un debitor pentru a putea să anuleze contractul de credit sau să blocheze cursul valutar la valoarea de la data semnării contractelor, în practică lucrurile au stat cu totul altfel. Scandalul creditelor în franci elvețieni (CHF) este elocvent. Zeci de mii de români care s-au împrumutut în această monedă au ajuns să plătească mai mult decât dublu, după ce cursul francului elvețian a explodat.

Ce a stabilit CJUE cu privire la contractele bancare cu clauze abuzive și riscul valutar asociat

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit, recent, că un contract de credit care conține clauze abuzive referitoare la asumarea riscului valutar de către un împrumutat trebuie să poată fi anulat, dacă e vorba de clauze esențiale pentru contract – adică acele prevederi fără de care respectivul împrumut nu ar fi fost acordat.

CJUE a reținut că imposibilitatea de anulare retroactivă a contractelor care conțin clauze abuzive referitoare la asumarea riscului valutar este contrară dreptului european, în contextul unei legi care permite acest lucru pentru alte clauze abuzive.

Astfel, dacă se poate demonstra caracterul abuziv al unei clauze referitoare la riscul cursului de schimb, trebuie să se poate anula un contract care depinde, în esență, de astfel de clauze.

Ce trebuie să facă debitorii

„Partea bună este că decizia Curții nu face referire doar la creditele în CHF sau creditele în euro, ci discutăm despre orice contract de credit achiziționat în monedă străină, altă decât cea națională. Ce înseamnă acest lucru și ce trebuie să facă debitorul? Că atâta vreme cât debitorii vor putea să facă dovadă că acel contract cu banca nu a fost negociat – acest lucru trebuie să-l dovedească banca, debitorul trebuie doar să-l invoce, potrivit deciziei CJUE, există dezechlibru contractual între drepturi și obligații – lesne de observat când rată a crescut cu până la 100% prin neindicarea unor criterii clare de reechilibrare contractuală, banca a inserat clauza cu rea credință – acest lucru va trebui să fie demonstrat tot de către bancă, având în vedere efectiv moneda în care a fost luat împrumutul), vor putea să anuleze contractul de credit în mod parțial sau chiar total”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.

Regula stabilită de către contractul de credit este că debitorii vor plăti împrumutul la valoarea cursului valutar de la data efectuării fiecărei plăți în parte. Dar ce se întâmplă în condițiile în care cursul explodează, așa cum s-a întâmplat cu euro sau CHF?

„Pentru a putea fi de bună credință, opinăm că instituția bancară avea obligația să asigure prin contract, o reechilibrare între părți a relațiilor contractuale și nu să lase cursul valutar total necontrolat. Ori atâta timp cât un contract de credit asupra căruia se face analiză de către instanță, este considerat pe partea de risc valutar ca fiind abuziv, dispare regula prin care cursul valutar se ia de la data plății și se insitutie prin hotărâre judecătorească și efectul anulării acelei clauze, condiția de a fi plătit creditul la valoarea acestuia de la momentul semnării lui”, arată specialistul.

Anulare integrală sau parțială?

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, de preferat pentru titularii contractelor de împrumut cu clauze abuzive ar fi anularea parțială a acestora și nu în integralitate. Asta pentru că cei împrumutați și-ar pierde practic casele luate cu banii de la bancă.

„Consecință directă a anulării unui contract de credit bancar în integralitatea lui este una care duce de fapt către o repunere în situația anterioară, lucru pe care nu toți debitorii și l-ar dori, însă anularea parțială a contractului de credit cu privire la clauză de risc valutar, ar duce în cele din urmă la blocarea cursului valutar. Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra faptului că un contract de credit care conține clauze abuzive referitoare la asumarea riscului valutar de către un împrumutat trebuie să poată fi anulat, dacă e vorba de clauze esențiale pentru contract. În mod clar dacă ați fi știut cum urmează să explodeze cursul valutar și dacă ați fi știut că prin contract NU sunteți apărați, nu ați fi semnat acel contract. Astfel, dacă se poate demonstra caracterul abuziv al unei clauze referitoare la riscul cursului de schimb, trebuie să se poate anula un contract care depinde, în esență, de astfel de clauze”, a explicat Adrian Cuculis.

Împrumuturi în franci elvețieni, doar pe hârtie

Avocatul a arătat că, la fel ca și în cauza analizată de CJUE, care privea Ungaria, cazurile în care o persoană se împrumută într-o monedă străină, însă obține banii în moneda din statul său și, de asemenea, rambursează împrumutul în moneda din statul său, sunt cele mai răspândite, inclusiv în România.

„Moneda de împrumut era stabilită în franci elvețieni, însă banii efectiv primiți și care trebuiau rambursați erau forinți, fiind vorba de un împrumut acordat în Ungaria. Dacă ne aducem aminte, mecanismul clar ilegal și abuziv în aceeași manieră din România a permis acordarea scriptică de împrumuturi în franci elvețieni, însă în realitate banii au fost trași efectiv în lei sau chiar în euro. Astfel, împrumutatul își asuma exclusiv riscul valutar, ceea ce însemna că o apreciere a francului față de leu ar fi dus la sume suplimentare pe care trebuie să le plătească. Acest lucru s-a și întâmplat pentru toate creditele”, a subliniat Adrian Cuculis.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Ce spune Ciucă despre maneaua în care i se ridică o sanale: Nu mă duce capul…

0
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine că nu a ascultat maneaua lui Dani Mocanu în care acesta îl laudă şi face campanie electorală pentru el. CITEŞTE ŞI: PSD anunță prețuri plafonate la energie și după martie 2025 pentru protejarea populației și...