Societăți unde sunt implicați actualii deputații Sebastian Ghiță, Ionuț Săvoiu, europarlamentarul Marian-Jean Marinescu și fostul deputat Claudiu Țaga au pus mâna pe cele mai importante contracte în cadrul Programului CESAR, prin care 50 de localități din România au beneficiat de cadastrarea gratuită a terenurilor și locuințelor. Firmele au luat banii, dar nu au finalizat lucrările, deși termenul de realizare a acestora a expirat în 2013.
Proiectul Uniunii Europene privind “Restructurarea agriculturii – CESAR” a început în urmă cu șase ani, în baza acordului de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție si Dezvoltare (BERD), intrat în vigoare la 9 martie 2009. În următorii doi ani s-au împărțit banii, mai exact s-au ales firmele care să execute lucrările de cadastrare și carte funciară pe care să le ofere apoi Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) pentru sistematizare.
Banii, împărțiți între firmele parlamentarilor români
Mai mult de 43 de milioane de lei au fost împărțite către asocieri între mai multe societăți. Cel mai mare contract a fost atribuit Teamnet International, companie deținută prin interpuși de Sebastian Ghiță, conform procurorilor Direcției Naționale Anticorupție. Grosul banilor i-a luat însă Blom România (rebotezată anul trecut Reamboll South East Europe) o firmă înființată de deputatul PSD Ionuț Săvoiu. Pe lista celor care au primit contracte și află și Cartotop unde acționar este europarlamentarul PNL, Marian-Jean Marinescu, dar și un srl unde apare și fostul deputat liberal Claudiu Țaga.
Programul CESAR a mai fost denumită și “Micul program de cadastrare a României”, ținând cont că a premers Programul Național de Cadastrare demarat oficial anul acesta și în care se vor cheltui 1,3 miliarde de euro pentru cadastrarea întregii Românii până în 2023.
Au luat banii, dar nu au terminat lucrările
Potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate imobioliară, majoritatea firmelor parlamentarilor au luat banii, dar nu au mai terminat lucrările. „Investiția a însemnat realizarea planurilor cadastrale pentru 50 localități. Până în momentul de față au fost finalizate șase unități teritorial administrativ, lucrările în celelalte 44 aflându-se în diferite etape de execuție”, ni s-a transmis de la ANCPI.
Mai mult, lucrările care nu au fost finalizate de societățile parlamentarilor, vor fi terminate tot din bani publici. “Localitățile nefinalizate au fost preluate de către ANCPI, urmând a fi finanțate din bugetul propriu”, ne-au mai precizat reprezentanții Agenției. Întârzierile la finalizarea cadastrării au atras și penalități din partea ANCPI, în valoare de 720.000 de lei.
Cel mai bănos contract, tot la firma lui Sebastian Ghiță
Asocierea de firme Teamnet International SA & Blom Romania srl a primit lucrări în valoare de 9.403.296 lei în cadrul proiectelor CESAR. În schimbul sumei de peste două milioane de euro, asocierea trebuie să realizeze planurile cadastrale în localitățile: Ghioroc (Arad), Șiria (Arad), Șagu (Arad), Secusigiu (Arad), Bârsa (Arad), Sânmartin (Bihor), Borș (Bihor), Sântandrei (Bihor), Sânandrei (Timiș) și Lenauheim (Timiș). Niciuna dintre localități nu avea finalizate hărțile de cadastru în acest an.
SC Teamnet International a făcut parte până în septembrie 2011 din grupul Asesoft al lui Sebastian Ghiță. În acest moment, compania nu mai este controlată în acte de deputatul PSD. Procurorii DNA susțin că acesta controlează firma, conform ordonanței de punere sub urmărire în Dosarul „Herțeanu”, în care cumnatul premierului este acuzat de cheltuirea defectuoasă a fondurilor europene.
Conform datelor de la Registrul Comerțului, principalul acționar este Fintech Investment LTD – 49,91% din acțiuni (companie britanică, reprezentata de Padiu Bogdan): Același Padiu mai deține și în nume propriu 15,81%, iar Stan George-Mihail, Trascu Ion-Ovidiu și Nedelcu Radu-Bogdan au câte 8,75%.
Patru contracte de 18, 9 milioane de lei au ajuns la asocierea condusă de deputatul Săvoiu
Nici Blom România, a doua societate din asociere, nu este una fără legături politice. Pe lângă „tovărășia” cu firma lui Ghiță, Blom Romnânia a mai luat alte patru contracte ca lider de asociere în cadrul “uniunii” SC Blom Romania SRL & SC Cornel&Cornel Topoexim srl & SC Geoter Proiect srl. La ultimul dintre contracte, a intrat în combinație și societatea Primul Meridian. Suma totală încasată din cele patru contracte a fost de 18.9 milioane de lei.
Blom România (rebotezată între timp Ramboll South East Europe srl) este fosta Geonet Târgoviște, apoi Blominfo, deținută și controlată de deputatul PSD, Ionuț Cristian Săvoiu.
Srl-ul lui Săvoiu a fost preluat mai întâi de Blom ASA Norvegia și anul trecut de Ramboll Danemarca, societăți care oferă expertiză în domeniul ingineriei. Cu toate acestea, firma este condusă tot de un apropiat al lui Săvoiu, Silviu Stoica. Încă un indiciu care confirmă implicarea apropierea firmei de Săvoiu este faptul că Ramboll îi plătește soției sale, Viviana Alina, un salariu anual de 108.000 de lei.
Săvoiu a fost, în anii ’90, director adjunct în cadrul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, așa putând fi explicată implicarea sa în acest domeniu.
Cele patru contracte ale Ramboll (fosta Blom România) au avut lucrări în valoare de:
- 6,643 milioane de lei pentru realizarea hărților de cadastru și carte funciară pentru localitățile: Horea (Alba), Vînțu de Jos (Alba), Aghireșu (Cluj), Iclod (Cluj), Jucu (Cluj), Remetea (Harghita) și Sâncrăieni (Harghita).
- 3,99 milioane de lei pentru lucrările de cadastrare dedicate localităților Albota (Argeș), Ungheni (Argeș), Nana (Călărași), Roseti (Călărași), Corbii Mari (Dâmbovița) și Vulcana Bai (Dâmbovița). Cu excepția localității Nana din Călărași, operațiunile de cadastrare nu erau finalizate nici până în acest an, conform raportărilor.
- 3,6 milioane de lei pentru realizarea lucrărilor de cadastru din Șinca (Brașov), Saschiz (Mureș) și Moara (Suceava).
- 4,7 milioane de lei pentru cartografierea localităților: Lunca Corbului (Argeș), Frumușani (Călărași), Drănic (Dolj), Matca (Galați), Brebeni (Olt), Frăsinet (Teleorman), Stejaru (Teleorman) și Orbeasca (Teleorman).
Contract de 4,9 milioane de lei, și pentru europarlamentarul Marian Jean Marinescu
Asocierea de firme SC Primul Meridian, SC Cartotop SA , SC Gauss SRL a câștigat un contract în valoare de 4.996.000 lei. Localitățile cărora trebuia să le asigure cartografierea sunt: Mischii (Dolj), Valea Mărului (Galați), Iancu Jianu (Olt), Valea Mare (Olt) și Marzanești (Teleorman).
Cartotop este firma europarlamentarului Marian-Jean Marinescu. Conform declarației sale de avere, acesta deține 48% din societate, dar controlează și firma CPCA (cu peste 60% din acțiunile societății), un S.A. care deține și el acțiuni la Cartotop.
Fostul deputat PNL Claudiu Țaga deține 34% din SC Gauss SRL, din asocierea cu Marinescu. Gauss SRL este condusă de controversatul om de afaceri Mircea Stoian, cel care deține și restul de acțiuni. Stoian apare și în ancheta DNA referitoare la șeful Poliției Rutiere Timiș, Marcel Crăciunescu. Soția acestuia se plimba cu un Mercedes Clasa E ce îi aparținea lui Stoian. “Un alt set de anvelope pentru autoturismul marca Mercedes ML, mașină folosită de soția sa, Gabriela Crăciunescu, dar aflată, conform procurorilor DNA, în proprietatea omului de afaceri, Mircea Stoian, patron al SC Gauss SRL”, au precizat anchetatorii din cauza respectivă.
Un „cadou” de 6,5 milioane de lei a ajuns la greci. Asociația de firme Domostatiki SA & Roikos SA a primit și ea un contract în valoare de 6.515.613 de lei pentru localitățile Recea (Brașov), Bahnea (Mureș), Dărmănești (Suceava), Doma Candrenilor (Suceava), Frumosu (Suceava) și Mânăstirea Humorului (Suceava).
Cel mai mic contract, 3,2 milioane de lei, a ajuns la Asociația de firme Geofoto D.0.0. & Procad SRL a primit lucrări de 3, 2 milioane de lei. Geofoto D.O.O este o societate croată unde acționarul principal este Zvonko Biljecki, un afacerist controversat, și unde co-acționar este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Cea de-a doua companie din asociere, Procad srl, este din Timișoara și este deținută de Cosmin Alin Alexandru, decanul Facultății de Agricultură din orașul de pe Bega.
Cetățeanul TV
Felicitări pentru curaj ! Este doar vârful aizbergului ! Firmele lui „Gita” au luat toate licitațiile la nivel de ANCPI in materie de IT si nu au realizat nimic! Arthur Marius Ursu – fost director ANCPI pus de Ilie Sârbu pe bani grei favoriza aceste firme – a primit si el un apartament in Băneasa . Ursu este vecin la Timisoara cu Popescu Cosmin ( nu Alexandru ) care este si asociat cu Ursu in Procad firma ce își are sediul intr-un imobil proprietatea lui Ursu ! Mai sunt multe daca voi mai scrieți eu mai revin ! Succes!
P.S. Din programele alea de cadastrare nu s-a realizat mai nimic dar banii s-au plătit deoarece jumate din ANCPI sunt oameni lui Gita si ai lui Săvoiu ! Mai căutați !
CAND VAD ASEMENEA MARLANII, imi dau de fapt seama ca, romanii mei au adn-ul alterat…si ca tara ata este bolnava si putreda…