Două persoane au decedat, luni seară, pe DN 73, în judeţul Braşov. Tragedia a avut loc după ce maşina în care erau s-a răsturnat.
La sosirea echipajelor de salvatori, cei doi ocupanţi ai autoturismului erau inconştienţi.
Potrivit primelor informații, poliția a stabilit identitatea celor doi morți. Este fiind vorba despre politicianul Samuel Calotă și soția sa. Calotă a candidat la Camera Deputaţilor din partea partidului Pro România, în judeţul Teleorman. El era președintele filialei județene a formațiunii conduse de Victor Ponta.
Intervenție fără succes
Potrivit datelor furnizate de ISU Braşov, accidentul s-a produs pe drumul naţional 73, între Râşnov şi Tohanu Nou. La locul accidentului au fost trimise o autospecială de stins incendii cu apă şi spumă cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare şi trei echipaje SMURD, între care un echipaj de terapie intensivă cu medic.
La sosirea echipajelor medicale, ambele victime erau inconştiente. Ele au fost declarate decedate, potrivit stiripesurse.ro.
Cetățeanul TV