vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăSindicatele din Sănătate, AVERISMENT pentru Guvern: Măriţi salariile, ne expunem la riscuri...

Sindicatele din Sănătate, AVERISMENT pentru Guvern: Măriţi salariile, ne expunem la riscuri ENORME

-

Federația Sanitas somează Guvernul să respecte promisiunile făcute angajaților din sistemul sanitar în perioada de urgență și de alertă, în ceea ce privește creșterea salariilor. Sindicaliștii amenință că vor recurge la proteste față de blocarea Legii salarizării unitare.

Potrivit unui comunicat al Sanitas, din textul proiectului Ordonanței de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare reiese intenția Guvernului de a bloca aplicarea etapizată a Legii salarizării unitare 153/2017 pentru categorii importante de angajați din sistemul sanitar și cel de asistență socială.

Sindicaliștii susțin că astfel personalul tehnic-administrativ și de deservire (TESA), infirmierele, brancardierii, îngrijitoarele, asistenții sociali nu vor putea beneficia de dreptul legal de creștere a salariului de bază, începând cu 1 ianuarie 2021.

De asemenea, proiectul de ordonanță limitează veniturile salariaților cel mult la nivelul lunii decembrie 2020 ceea ce face imposibilă raportarea sporurilor și a orelor de gardă la salariul aflat în plată.

„Biroul Executiv a luat act de intenția vădită a Guvernului României de a bloca pentru salariații din sănătate și asistență socială, orice posibilitate de a beneficia de drepturile legale, în condițiile în care acești salariați se află în prima linie a luptei pandemice de mai bine de 10 luni şi vor continua lupta şi în anul 2021, expunându-se pe ei şi familiile lor la riscuri enorme care deja au dus la decesul a peste 70 de salariaţi”, se arată în comunicat.

Federația Sanitas somează public Guvernul să își respecte promisiunile făcute salariaților din sănătate și asistență socială în toată perioada stării de urgență și a stării de alertă, „indiferent în ce poziție s-au aflat actualii reprezentanți guvernamentali în acea perioadă”.

„De asemenea, atrage atenţia că nu va accepta declarația actualului premier care încearcă să ne convingă că marele câștig al acestei ordonanțe este faptul că nu se taie salariile şi îi reaminteşte premierului PNL că fostul guvern, tot PNL, și-a asumat niște angajamente față de lucrătorii din sănătate și asistență socială iar caracterul așa-zis temporar al înghețării salariilor bugetarilor nu mai convinge pe nimeni: cu siguranță el se va permanentiza”, se mai arată în comunicat.

Sanitas anunță că nu va accepta actuala formă a Ordonanței de urgență și va recurge la toate mijloacele de manifestare sindicală pentru a apăra drepturile salariaților.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...