Printre multele edificii istorice care împodobesc, deopotrivă, și sectorul 5 dar și capitala României, un loc aparte în ocupă Palatul Parlamentului sau Casa Poporului, cum i-a rămas numele în memoria colectivă.
Uriașul edificiu a fost ctitorit de fostul șef al Statului Român, dar a fost finalizat din 1989, prin strădania fostului premier al României din perioada 2000-2004 și fost președinte al Camerei Deputaților, Adrian Năstase. Dincolo de istoria sa, plină de sacrificii și de controverse, Palatul Parlamentului rămâne o clădire importantă a Țării. Astăzi, din păcate, nu mai suntem în stare de un asemenea efort uriaș!
Casa Poporului, între Versailles și Phenian
Pornind de la o idee mai veche, clădirea Palatului Parlamentului a fost construită în vremea lui Nicolae Ceauşescu, într-o perioadă cu mari privaţiuni economice. Dorința lui Ceaușescu era, pe de o parte, de a concentra într-o singură clădire toate organele centrale ale statului, iar pe de alta, îşi dorea o reședință sigură din punct de vedere seismic, care să reziste şi unui eventual atac nuclear.
Din punct de vedere arhitectural, Palatul Parlamentului este una dintre cele mai controversate clădiri din România: arh. Anca Petrescu, autoarea o identifica cu Palatul Buckingham din Londra şi Palatul Versailles din Franţa, iar arhitecţii vremii cu „micul Phenian”, având un stil eclectic, încărcat de elemente contradictorii .
Casa Poporului, în Cartea Recordurilor
Clădirea, în viziunea arhitectei Anca Petrescu, se împarte în 3 registre principale: primul registru – zona sălilor principale, a galeriilor şi a cabinetelor; al doilea registru – zona de birouri; al treilea registru – belvedere, cu câte trei săli pe fiecare etaj.
Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 365.000 mp şi ocupă în Cartea Recordurilor locul 1 în lume la capitolul clădiri administrative (pentru uz civil), respectiv locul 3 în lume din punct de vedere al volumului; este cea mai grea şi cea mai scumpă din lume.
Alte dimensiuni ale clădirii: lungime – 270 m, lăţime – 245 m, înălţime – 84 m (peste cota 0), adâncime 16 m (sub nivelul solului), suprafaţa construită la sol – 73.615 mp.
Edificiu românesc
Clădirea a fost construită cu materiale aproape în întregime româneşti, printre care : 1.000.000 mc de marmură, 550.000 tone de ciment, 700.000 de tone de oţel, 2.000.000 de tone de nisip, 1.000 tone de bazalt, 900.000 mc esenţe de lemn, 3.500 tone de cristal, 200.000 de mc de sticlă, 2.800 de candelabre, 220.000 mp de covoare, 3.500 mp de piele. Întreaga construcţie este rezultatul efortului a peste 100.000 de oameni, cu aproape 20.000 de muncitori ce lucrau în trei ture 24 de ore pe zi, în perioadele de apogeu. De asemenea, între anii 1984 – 1990, 12.000 de soldaţi au participat la construcţie. În urma campaniei de urbanizare, la scurt timp după cutremurul din 1977, şi a prieteniei cu Kim Ir Sen, conducătorul nord corean, Ceauşescu a iniţiat planul de a construi un nou centru politico-administrativ, pe zona dealului Uranus, partea înaltă a cornişei Dâmboviţei confirmată de specialişti ca fiind sigură pentru construcţia unor clădiri monumentale. Începând cu 1980 s-a demolat o suprafaţă reprezentând a cincea parte din Bucureşti (4,5 km lungime şi 2 km lăţime), suprafaţă echivalentă cu câteva arondismente ale Parisului sau cu suprafaţa Veneţiei.
Edificii istorice demolate
Deşi proiectul iniţial avea 80.000 mp, Casa Poporului a avut o arie desfăşurată de 5 ori mai mare. Au fost distruse 20 de biserici, 8 au fost translatate, 10.000 de locuinţe au fost demolate, iar peste 57.000 de familii au fost evacuate. Au fost demolate: Mănăstirea Văcăreşti, Dealul sacru pentru istoria Bucureştiului de la Mihai Vodă, Spitalul Brâncovenesc, primul institut medico-legal din lume, Hala Unirii, Opereta din Piaţa Senatului, Arsenalul Armatei şi Muzeul Militar Central.
După 1990, Casa Poporului devine Palatul Parlamentului
Deoarece soţii Ceauşescu nu pricepeau planurile de arhitectură, erau construite din polistiren machete la scara de 1/1000 a întregului Bucureşti, cu străzi, pieţe, blocuri, case şi monumente, redate în relief şi cu anumite detalii. Peste această machetă, era un pod rulant, pe care soţii Ceauşescu se plimbau şi dădeau indicaţii. Macheta era modificată după fiecare vizită a celor doi (aproape săptămânal) . În momentul Revoluţiei din 1989, clădirea era terminată în proporţie de 60%. Lucrările au continuat între 1992 – 1996, dar într-un ritm mai lent. În anul 1993, printr-o Hotărâre a Camerei Deputaţilor s-a stabilit mutarea activităţii Camerei de la Palatul Patriarhiei la Casa Republicii. Un an mai târziu, în 6 mai 1994, printr-o altă Hotărâre a Camerei Deputaţilor în acest edificiu a fost înfiinţat Centrul Internaţional de Conferinţe. În anul 2004, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la înfiinţarea Primului Senat al României şi de la instituirea sistemului bicameral în ţara noastră, a fost inaugurată noua sală de Plen. La 27 de ani de la Revoluţie, clădirea care se dorea o construcţie care să preamărească socialismul, comunismul şi totalitarismul, este astăzi simbol al democraţiei prin intermediul instituţiilor pe care le găzduieşte (Camera Deputaţilor, Senatul, Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională). Anca Petrescu a fost arhitecta-şef a clădirii, care la numai 28 de ani a câştigat aproape toate concursurile organizate de Ceauşescu pentru realizarea clădirii.
Cetățeanul TV
