duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăMinistrul Educației: Desfășurarea cursurilor, decisă de fiecare unitate de învățământ

Ministrul Educației: Desfășurarea cursurilor, decisă de fiecare unitate de învățământ

-

Monica Anisie a declarat miercuri seara că decizia privind modalitatea în care se vor prezenta elevii la cursuri va fi luată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

Ministrul Educației a precizat că în momentul de faţă nu sunt suficienţi medici sau asistente în cabinetele şcolare.

„Decizia este la nivel de unitate de învăţământ, Adică la consiliul de administraţie. Consiliul de administraţie propune scenariul pe care îl vor alege. Propune inspectoratului şcolar şi Direcţiei de Sănătate Publică. Urmând ca acestea să avizeze şi Comitetul Judeţean sau al Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă să aprobe acest scenariu”, a spus Monica Anisie.

Decizia va fi la nivel local.

Ea a afirmat că astfel decizia va fi la nivel local.

„Am dat în felul acesta autonomie locală. Pentru că directorul unităţii de învăţământ, directorul de la DSP local pot şti cel mai bine ce se întâmplă local. Nu de la nivel central să luăm pentru toată lumea aceeaşi măsură”, a explicat ministrul.

Ministrul Educaţiei a declarat că nu sunt suficienţi medici şi asistente în cabinetele şcolare. Dar un proiect de lege depus la Parlament prevede deblocarea posturilor pentru personalul didactic, personal nedidactic şi personalul medical necesar acestor cabinete.

„În momentul de faţă nu sunt suficienţi medici sau asistente în cabinetele şcolare. Prin proiectul de lege pe care l-am trecut prin Guvern şi l-am depus la Parlament am solicitat deblocarea posturilor pentru personalul didactic. Pentru personal nedidactic şi pentru medici şi asistente din cabinetele şcolare. In Legea 55 a fost interzis concursul până şi pentru funcţiile didactice”, a mai spus Anisie, potrivit digi24.ro.

„Am avut o discuţie cu domnul ministrul Tătaru „

Ea a afirmat că a avut o discuţie în acest sens cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„Am avut o discuţie cu domnul ministru Tătaru pentru a găsi soluţii aşa cum am găsit şi în perioada examenelor naţionale. Am avut în fiecare unitate de învăţământ câte un medic sau o asistentă . Astfel încât să se desfăşoare activităţile fără nicio problemă. Domnul ministru Tătaru a prezentat o situaţie a acestor medici sau asistente care ar putea să vină în parteneriat cu autoritatea publică locală către unitatea de învăţământ”, a mai susţinut Monica Anisie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...