Un copil de șase ani din orașul Galați a fost atacat de un câine periculos, în timp ce juca în curtea părinților săi. Victima a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii, iar polițiștii au deschis o anchetă.
Câinele agresiv, rasa pitbull, a venit din curtea bunicilor, aflată în vecinătate, printr-o gaură din gard și l-a atacat pe copil. Micuțul a ajuns în stare gravă la spital, fiind internat la secția de Terapie Intensivă cu mai multe plăgi și un plămân perforat.
„La data de 19 august a.c., la ora 13.50, polițiștii Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați cu privire la faptul că, un minor, de 6 ani, din municipiul Galați, ar fi fost mușcat de un câine agresiv, în timp ce se afla în curtea unei locuințe, de pe strada Drumul de Centură. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, după primele verificări stabilind că minorul ar fi fost mușcat de câinele unui vecin, pe care acesta îl lăsase nelegat, și care ar fi intrat în curtea imobilului alăturat prin gardul împrejmuitor, degradat”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați.
Polițiștii au întocmit un dosar penal având ca obiect „comiterea infracțiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”.
Cetățeanul TV