Încă 416 persoane s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore în România, anunță Grupul de Comunicare Strategică. 23 de persoane au decedat, numărul total al infectărilor fiind de 28.582.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.861 au fost externate. Este vorba de 19.854 de pacienți vindecați și 1.007 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Până astăzi, 1.731 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 23 decese , respectiv 12 bărbați și 11 femei. Este vorba de pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, București, Suceava și Vrancea.
Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
223 de pacienți internați la ATI
La ATI, în acest moment, sunt internați 223 de pacienți.
Până acum au fost prelucrate 759.037 de teste la nivel național,.
Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 533 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 124.900 de lei.
Au fost aplicate alte 962 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară și distanțare socială.
Cetățeanul TV