Rusaliile 2020. Ortodocșii sărbătoresc, duminică și luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinții apostoli, sărbătoare creștină care mai este cunoscută în popor ca Rusalii sau Duminica Mare.
Rusaliile comemorează pogorârea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Hristos și se celebrează anual la 50 de zile după Înviere. Cu această sărbătoare se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. De asemenea, aceasta este considerată și ziua întemeierii Bisericii creștine.
CITEȘTE ȘI: Val de amenzi în trafic: 6.000 de șoferi vitezomani, sancționați și 800 de permise, reţinute într-o zi
Rusaliile 2020. De unde vine numele sărbătorii
Numele de Rusalii provine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor, peste care se suprapune marea sărbătoarea creștină. Denumirea de Cincizecime a acestei zile vine de la faptul că se prăznuiește la cincizeci de zile după Paște.
Pe 7 și 8 iunie, când sunt Rusaliile 2020, angajații au două zile libere legale. Prima zi de Rusalii pică întotdeauna într-o duminică. În cea de-a doua zi de Rusalii, lunea, se sărbătorește Sfânta Treime.
Rusaliile 2020 catolice s-au sărbătorit cu o săptămână înaintea celor ortodoxe, sdică pe 31 mai și 1 iunie.
Bibilia spune că, în momentul în care Duhul Sfânt s-a pogorât sub chipul unor limbi de foc, i-a umplut de darurile sale pe apostoli. Apostolii au căpătat puterea de a vorbi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Apoi, aceștia au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni.
Rusaliile 2020. De ce se sfințesc la biserică crenguțe de tei și nuc
Sărbătoarea Rusaliilor se ține diferit în funcție de fiecare regiune a țării. Astfel, în Moldova și Transilvania creștinii sărbătoresc Rusaliile timp de 3 zile, în Muntenia și Oltenia, Rusaliile se întind pe o perioadă de 7 zile, iar în Banat 8 zile.
La sate se păstrează tradiția sfințirii crenguțelor de tei și nuc. Frunzele de nuc de Rusalii au ca semnificație limbile de foc ce au coborât asupra apostolilor, la Ierusalim.
De aceea, în aceste zile, credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi, mai apoi, casele și icoanele, deoarece acestea au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.
Dansul călușarilor, împănatul boului și udatul nevestelor
Rusaliile 2020. Dansul Călușarilor este unul dintre obiceiurile de Rusalii, întâlnit mai ales în Oltenia. Este considerat un joc tămăduitor, care aduce sănătate și noroc. Călușarii se adună în cete și își încep dansul a doua zi de Rusalii, mergând din casă în casă pentru a colinda și a alunga spiritele malefice. Oamenii obișnuiesc să-i întâmpine pe călușari cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă și sare, uneori chiar și bani.
În Ardeal, un alt obicei specific de Rusalii poartă numele de „Împănatul boului”.
Un bou împodobit cu fel și fel de ornamente din flori este plimbat pe ulițele satului, iar preotul vine să-l sfințească atunci când alaiul ajunge în fața bisericii.
Apoi, boul este eliberat, iar o fată va trebui să-l prindă și să ocolească o masă de trei ori. Tradiția spune că acea fată se va căsători în anul ce urmează.
Tot în Ardeal, imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit „udatul nevestelor”. Pentru ca femeile să fie sănătoase și frumoase în tot restul anului tradiția spune că acestea trebuie stropite cu apă.
Rusaliile 2020. Ce superstiții au românii
În tradiția românească se spune că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular „luat din Rusalii”.
De asemenea, oamenii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare aceste buruieni, pentru a nu fi „luați din Rusalii” sau pociți de către Ielele neiertătoare.
De Rusalii, românii mai au și alte superstiții, printre cele mai cunoscute, fiind următoarele:
- În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi;
- De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele;
- Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarce nu cinstește și prețuiește cum se cuvine ziua;
- De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;
- În ziua de Rusalii nu e bine să te cerți cu alții fiindcă vei fi “luat din Rusalii”, etc.
Cetățeanul TV