De mai multe luni tot felul de ziare și portaluri încearcă să câștige audiență prin publicare de informații neverificate despre Mihaela Orban, soția premierului Ludovic Orban.
Discreția manifestată în spațiul public de Mihaela Orban a trezit interesul mai multor ziare care au dorit să câștige audiență relatând despre activitatea acesteia, fără măcar o minimă documentare.
Informații eronate despre Mihaela Orban
„Mihaela Orban e de profesie psiholog și psihoterapeut, dar și directoare la o grădiniță privată, scria DCNews, săptămâna trecută, pe 4 aprilie în articolul „Cine e soția lui Ludovic Orban. Totul despre ea”
Informația a fost vehiculată iuntens de anul trecut și preluată „în cascadă”, fără să o verifice nimeni. „Mihaela Orban este psiholog, psihopedagog și directoarea unui grădinițe private din Capitală”, scriu știriștii de la Kanal D, în postarea „Cine este soția lui Ludovic Orban și cu ce se ocupă soția Primului Ministru al României” . Ei precizează totuși că au preluat informația dintr-o publicație care cita, la rândul ei, revista Capital.
Într-adevăr, Capital scrie „Puțini știu asta! Cum arată și cu ce se ocupă soția viitorului Premier?”. În articol, aceeași informație „Mihaela Orban e de profesie psiholog și psihoterapeut. Dar și directoare la o grădiniță privată”.
„Mihaela Orban e de profesie psiholog și psihoterapeut. Dar și directoare la o grădinița privată. Mihaela Orban este consilier la o Fundație de educare a copiilor. Își face timp pentru toate. Ea este cea care îl sprijină cu discreție și dăruire pe Ludovic. Mereu a fost discretă și rareori a apărut alături de soțul ei la diferite evenimente importante pentru jumătatea ei.
Grădinița unde „este director” Mihaela Orban nu mai funcționează de mulți ani
Cum informația despre grădinița pe care o conduce este veche de aproape 15 ani și nu existau informații recente despre aceasta, am contactat-o pe Mihaela Orban, încercând să aflăm detalii despre numărul de copii, programul de educație și mai ales când s-ar putea redeschide grădinița, după pandemie.
Răspunsul Mihaelei Orban este lămuritor despre relevant și nu mai necesită alte comentarii:
„Bună ziua, vă răspund pentru că sunteți prima jurnalistă care încearcă să afle o informație despre mine direct de la sursă. În ultimele luni s-au rostogolit în spațiul media tot felul de informații despre mine, preluate de pe Facebook și LinkedIn, fără că responsabilii de la diverse publicații să fie interesați de veridicitatea lor. Deși nu doresc să fiu în atenția publică și nu văd de ce s-ar scrie despre mine, o să vă răspund la întrebare: după încetarea pandemiei, nu mă voi întoarce la conducerea grădiniței, pentru că am închis-o în urmă cu câțiva ani de zile, deci grădinița nu mai funcționează”, a declarat pentru ziarul Cetățeanul soția premierului.
Ludovic Orban, povestiri din tinerețe
Altfel, informațiile despre calitățile soției premierului Orban sunt de bun simț și reflectă adevărul.
„Mihaela face parte dintre acele femei puternice care își ajută familia cu dăruire și dragoste. E femeia din umbra politicianului, care îi da echilibru și siguranța. Fiul lor, Tudor, are cam 22 de ani, e preocupat de științele exacte și a fost crescut cu faptul că trebuie să faci totul pe valoarea și capacitățile tale, fără să obțină ceva fără efort și să nu muncească. E discret și nu prea vrea să apară public”.
Mai multe detalii citiți aici, povestite personal de Ludovic Orban EXCLUSIV Ludovic Orban – povestiri și poze din Epoca de aur… și nu numai
Cetățeanul TV