vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăParadă impresionantă de Ziua Națională a României: 4000 de militari vor defila

Paradă impresionantă de Ziua Națională a României: 4000 de militari vor defila

-

Pentru Parada militară de 1 decembrie din București au fost mobilizați aproximativ 400 de militari şi specialişti din cadrul forțelor armate române, dar și 500 de militari din 21 de țări.

„Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii și Administrația Națională a Penitenciarelor, din care 500 militari din peste 20 de țări aliate sau partenere, aproximativ 200 de mijloace tehnice și peste 50 de aeronave, vor participa duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti”, a transmis MAPN.

Tot în Bucureşti va avea loc duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani și veterani de război, defilări și expoziții de tehnică militară de luptă și armament, în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.

Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest și Mali, precum și cei aflați în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale. Parada militară 1 decembrie 2019 București. Restricții de trafic

Parada militară 1 decembrie 2019 București. Restricții de trafic

Pentru asigurarea unui trafic rutier fluent şi în condiţii de siguranţă, pentru efectuarea antrenamentelor generale și pentru parada militară, în zilele de 30 noiembrie, respectiv 01 decembrie 2019, traficul rutier va fi restricționat după cum urmează:

  • între orele 04:00 – 15:00, va fi închisă circulaţia pe axul central şi banda I pe Șos. Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf și benzile I și II (locală) pe Șos. București-Ploiești, sensul de mers Piața Presei Libere către Fântâna Miorița, precum și pe benzile III și IV pe Șos. București-Ploiești, sensul de mers Fântâna Miorița către Piața Presei Libere. De asemenea, va fi restricționat traficul rutier și în Pasajul Presei Libere, pe sensul de deplasare dinspre Piața Presei Libere către Arcul de Triumf, traficul rutier fiind dirijat prin breteaua care accede în Piața Montreal.
  • între orele 07:00 – 15:00, va fi închisă total circulaţia (gradual, în funcție de momentul sosirii tehnicii militare pentru paradă ) pe Șos. Kiseleff între Piața Presei Libere şi intrarea în Piaţa Victoriei, până la semaforul care face legătura cu Bd. Aviatorilor și Str. Paris, pe străzile adiacente, precum și pe Str. Al. Constantinescu, între Bd. Mărăşti şi Arcul de Triumf, Bd. Mareşal Averescu între bd. Mărăşti şi Arcul de Triumf, Bd. Constantin Prezan, între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle, Str. Primo Nebiolo, Str. Arh. Ion Mincu, Str. Docenților și pe Str. Barbu Delavrancea. De asemenea, traficul rutier va fi restricționat temporar și pe Bd. Poligrafiei, Bd. Mărăști și Str. Clucerului, pe durata deplasării tehnicii și personalului.
  • tot între orele 07:00 – 15.00, traficul rutier va fi restricționat temporar și pe următoarele artere: Str. Boiangiu Radu, Str. Serdarului, Str. Postelnicului, Str. Stolnicului, Str. Nicolae Racotă, Intrarea Șetrarului, Str. Paharnicului, Str. Pivnicerului, Bd. Beijing și Bd. Aviatorilor, banda I de circulație de la sensul giratoriu Monumentul Crucea Secolului până la Piața Charles de Gaulle, sensul de mers către Piața Charles de Gaulle;
  • între orele 07:00 – 15:00, va fi închisă circulația și pe banda I de pe Bd. Ion Mihalache, ambele sensuri de mers, tronsonul cuprins între Bd. Nicolae Titulescu și intersecția cu Str. Turda.
    De asemenea, pentru pregătirea Paradei militare se vor desfășura și următoarele activități:
  • începând cu data de 29 noiembrie, orele 16:00, până pe 01 decembrie a.c., orele 15.00, vor fi rezervate parcările din Parcul Herăstrău, aferente Berăriei H și Clubului BOA;
  • începând cu data de 29 noiembrie, orele 09:00, până pe 01 decembrie a.c., orele 20.00, se va rezerva alveola stației S.T.B. din Piața Arcul de Triumf, sensul de mers dinspre Bd. Constantin Prezan către Piața Presei Libere.
  • în data de 29 noiembrie, orele 16.00 până în data de 01 decembrie, orele 15.00, se va interzice staționarea autovehiculelor pe Aleea Pescăruș, între Intrarea Pescăruș si Restaurant Pescăruș, cât și în alveolele de pe Șos. Kiseleff, în zona Monumentului Infanteriei.
  • în ziua de 30 noiembrie, începând cu orele 12.00, până la data de 01 decembrie, orele 12.00, se va interzice staționare autovehiculelor în zona adiacentă Fântânii Zodiac, de la intrarea principală în Parcul Carol I.
  • în ziua de 30 noiembrie, începând cu ora 09.00, până pe 01 decembrie, ora 20.00, va fi restricționat traficul rutier pe str. A. Constantinescu, banda I, sensul de mers dinspre Arcul de Triumf către Mănăstirea Cașin și pe Șos. Kiseleff, banda I, pe sensul de mers dinspre Piața Presei Libere către Arcul de Triumf, și începând cu ora 14.00, benzile I și II, din Piața Arcului de Triumf sensul de mers dinspre Bd. Ctin. Prezan către Piața Presei Libere;
  • în ziua de 29 noiembrie, orele 16.00, până în data de 01 decembrie, orele 15.00, se va restricționa traficul rutier pe Bd. Aviatorilor, pe banda I de circulație, dinspre Bd. Beijing către Str. Arh. I. Mincu și la necesitate, banda I pe sensul de mers dinspre Str. Arh. I. Mincu către Bd. Beijing, precum și pe breteaua adiacentă Bd. Aviatorilor, (respectiv Parcului Herăstrău), între rondul Pescăruș și Piața Charles de Gaulle.

Rute ocolitoare recomandate pentru șoferi

  1. Șos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Str. Alexandru Constantinescu – Piaţa Domenii – Bd. Ion Mihalache;
  2. Sos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Averescu – Str. Turda – Podul Grant;
  3. Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – DN1;
  4. Șos. Stefan cel Mare – Str. Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării – D.N.1.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...