duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăLudovic Orban: Avem semnăturile necesare moțiunii de cenzură!

Ludovic Orban: Avem semnăturile necesare moțiunii de cenzură!

-

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, anunţă că a reuşit să strângă peste 233 de semnături din partea parlamentarilor pentru depunerea unei moţiuni de cenzură, acesta fiind numărul de voturi care ar putea duce la căderea Guvernului. Orban spune că sunt ”antamate” discuţii cu 240 de parlamentari care ar semna moţiunea.

„Sunt astăzi şi mai optimist decât eram ieri în privinţa şanselor moţiunii. A trecut de 233, dar continuăm pentru că mai avem încă discuţii cu mai mulţi parlamentari”, a afirmat Ludovic Orban, marţi seară, la TVR.

Liderul PNL a spus că ”nu a fost foarte simplu” ca semnăturile să fie strânse, adăugând că se mai poartă discuţii cu parlamentari, iar unii dintre deputaţii şi senatorii ALDE şi Pro România nu au semnat.

”Obiectivul pe care-l avem este să obţinem voturile necesare pentru a asigura încheierea ghinului numit guvernul Dăncilă. (…) Mai sunt câteva semnături de obţinut din zona respectivă (ALDE şi Pro România  – n.r.). Până nu ai semnătura nu poţi să calculezi că ai semnătura respectivă, chiar dacă ai un acord. (…) Obţinerea semnăturii este un angajament pentru votarea moţiunii de cenzură”, a mai spus Orban.

Liderul liberal a precizat că au existat discuţii cu partidele politice şi privitor la ceea ce se întâmpla după moţiunea de cenzură şi se iau în calcul ”mai multe dezvoltări”, neputând fi prezentate în momentul de faţă.

„Avem antamate discuţii pentru un număr de 240 de semnături”, a spus Orban.

El a precizat că nu vor fi făcute publice numele semnatarilor moţiunii decât în momentul în care aceasta va fi depusă.

Orban a menţionat că forma moţiunii este aproape de final.

„Textul sper, cel târziu până mâine (miercuri – n.r.) să aibă textul final aprobat de toţi partenerii”, a mai spus preşedinele PNL.

Acesta a declarat că ”cel mai probabil moţiunea va fi depusă luni” şi ”cel mai probabil se va dezbate şi se va vota luni sau marţi, adică pe data de 7 sau cel târziu pe data de 8 octombrie”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Un poliţist s-a împuşcat în drum spre secţia de votare

0
Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap, în județul Giurgiu, în drum spre secția de votare. CITEŞTE ŞI: Băsescu ameninţă: Eu plec în Congo! Potrivit primelor informații, acesta urma să schimbe un angajat ISU la o secție de votare din...