Meciul Gabriela Firea – Daniel Florea continuă în ședința de marți a Consiliului General al Municipiului București (CGMB).
Primăria Sectorului 5 solicită pentru a opta (8-a) oară Primăriei Municipiului București și Consiliului General al Municipiului București transmiterea în administrare a spațiilor verzi aflate în administrarea ALPAB, conform HCGMB nr. 124/2010.
„Perversa” de Dâmbovița
Început cu scântei (cererea de excludere din PSD a Gabrielei Firea după puciul eșuat împotriva lui Liviu Dragnea, apoi excluderea din organizația PSD sector 5 a consilierilor generali fideli primarului general, și repetatele atacuri publice ale lui Firea împotriva lui Florea) războiul celor doi a intrat acum în faza loviturilor „perverse”.
Astfel, în baza unei hotărâri adoptate de CGMB pe 30.06.2010, mai multe spații verzi din sectorul condus atunci de Marian Vanghelie au fost transmise în administrarea Municipalității. Odată cu preluarea mandatului de primar de către Daniel Florea, acesta a solicitat de nenumărate ori, începând cu anul 2017, ca toate spațiile verzi, aflate pe raza Sectorului 5, dar în administrarea Administrațiilor Străzilor și pe traseele RATB, să revină în administrarea Sectorului 5, pentru a putea fi reabilitate.
Motivul invocat de Daniel Florea a fost că acesta își dorește o dezvoltare unitară din punct de vedere al amenajării domeniului public. Hotărârile nu au primit însă niciodată voturile necesare pentru aprobarea lor!
Meciul Gabriela Firea – Daniel Florea continuă marți
Conform surselor noastre, Edilul Sectorului 5 a solicitat de nu mai puțin de opt ori, introducerea pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Consiliului General a acestui proiect de hotărâre. Până în prezent, proiectul a fost introdus de fiecare dată, dar fie că a fost sabotat la vot, fie că a fost introdus la modul „șmecheresc”, mai spre „coada ședinței”, când numărul consilierilor ieșiți „la o cafea” sau cu alte probleme a făcut practic imposibilă adoptarea hotărârii pentru care este necesar un vot cu 2 treimi.
Marți are loc a opta încercare de aprobare a transmiterii în administrarea Sectorului 5 a spațiilor verzi din sector și rămâne de văzut dacă consilierii generali, inclusiv cei rămași fideli echipei lui Firea vor ține cont de cele peste 52.000 de semnături ale cetățenilor din Sectorul 5, care și-au exprimat dorința ca spațiile verzi să fie amenajate corespunzător.
Cea mai mare parte a acestora sunt situate în zonele centrale ale Sectorului 5 și ale Capitalei, în imediata apropiere a unor instituții importante ale Statului, un exemplu fiind chiar Palatul Parlamentului.
Cetățeanul TV