Prevederile din Legea Pensiilor sunt neconstituţionale şi inechităţile lovesc pe cei mai mulţi pensionari din sistemul de asigurări sociale, este de părere liberalul Claudiu Răcuci. Din acest motiv coaliţia PSD-ALDE a scos Legea pensiilor de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor.
„La Camera Deputaţilor, majoritatea parlamentară PSD-ALDE nu mai există! Ea arată ca un bolnav legat la perfuzii, care aşteaptă să-şi dea duhul. De aceea, miercuri, Olguţa Vasilescu şi Liviu Dragnea au făcut un pas înapoi ştiind că dacă vor supune votului Camerei Deputaţilor textul care a fost aprobat marţi de Comisia pentru muncă, atunci Legea pensiilor ar fi picat chiar prin votul propriilor parlamentari. Ştiu toţi cei din PSD şi ALDE că legea este foarte, foarte proastă, că nu rezolvă nicio problemă a legii actuale şi, pe deasupra, mai încalcă şi Constituţia!”, spune deputatul.
În primul rând, aşa cum a fost legiferată pensia minimă, aceasta îi avantajează pe cei care au o vechime în muncă de 15 ani şi le ia aproape jumătate din drepturi celor care au muncit 30 de ani!
Mai concret, o pensie minimă după 15 ani de muncă se ridică la 855 de lei, în timp ce pensia minimă a celui care a muncit dublu, adică 30 de ani, nu este dublă, adică nu este 1.710 lei, ci de doar 1.140 de lei.
Cum astăzi, în România, aproape 2 milioane de oameni muncesc pe salariul minim, această lege se prefigurează ca un dezastru total şi o sursă generală de nemulţumiri. O treime dintre angajaţii de astăzi sunt condamnaţi la pensia minimă în viitor. De asemenea, aşa cum au fost reglementate pensiile de invaliditate permanentă, Legea încalcă cel puţin 7 articole din Constituţie.
„Sper din suflet ca liderilor actualei coaliţii PSD-ALDE să le vină mintea românului de pe urmă şi să retrimită legea înapoi la comisie, acolo unde eu şi colegii mei din PNL am depus amendamente pentru a înlătura toate erorile din lege. Mai bine mai întârziem o săptămână sau două, ca să facem o lege mai bună, decât să se adopte o lege care va nedreptăţi milioane de pensionari!”, a mai spus deputatul.
Cetățeanul TV