Ninsorile și vântul puternic au făcut prăpăd, în ultimele 24 de ore, în zece judeţe şi municipiul Bucureşti, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Pe fondul temperaturilor scăzute şi precipitaţiilor, în ultimele 24 de ore, s-au semnalat efecte în 10 judeţe (Buzău, Bacău, Botoşani, Constanţa, Covasna, Harghita, Iaşi, Neamţ, Vrancea, Tulcea) şi municipiul Bucureşti. Majoritatea evenimentelor au constat în arbori doborâţi de vântul puternic, derapaje uşoare ale autovehiculelor în afara carosabilului, blocaje pentru perioade scurte de timp sau restricţii rutiere pe anumite sectoare de drum, pentru a fi deszăpezite.
Este vorba despre arbori doborâţi de vânt, derapaje ale autovehiculelor şi blocarea sau restricţionarea unor drumuri. În Capitală, 94 de copaci au fost rupţi de vânt, fiind avariate 67 de autoturisme.
La nivel naţional, pompierii şi echipele administratorilor drumurilor au intervenit pentru deblocarea a 46 de autoturisme, microbuze şi autobuze, precum şi pentru deszăpezirea a două ambulanţe care se deplasau la caz prin zone acoperite de zăpadă.
În Capitală, 94 de copaci au fost rupţi din cauza ninsorii, fiind avariate 67 de autoturisme, potrivit News.ro.
În judeţul Covasna, pe DN 2, în zona localităţii Ojdula s-a intervenit cu utilaje pentru deblocarea din zăpadă a 5 autoturisme şi un microbuz. De asemenea, pe DN 15, în zona localităţii Creanga din Harghita s-a intervenit pentru deblocarea din zăpadă a 4 autotrenuri şi 10 autoturisme.
În localităţile Scânteia şi Mădârjac din judeţul Iaşi, echipajele ISU au acţionat cu autospecialele pentru victime multiple (ATPVM) pentru transportul la spital a 5 persoane cu afecţiuni şi a unei gravide.
Pe DJ 207C, în zona localităţii Ion Creangă din Neamţ, drumarii au acţionat pentru deblocarea din zăpadă a unui autobuz cu 20 de persoane.
Peste 4.800 de pompieri cu şenilate, autofreze, autospeciale pentru victime multiple sau alte maşini cu capacitate de trecere mărită sunt pregătiţi să acţioneze în sprijinul populaţiei din zonele care pot fi afectate de fenomenele meteorologice periculoase din această perioadă.
Cetățeanul TV