Curtea de Apel Cluj a decis luni achitarea definitivă a omului de afaceri Călin Stoia, judecat într-un dosar disjuns din cel al fostului primar de Cluj-Napoca Sorin Apostu.
„Curtea de Apel Cluj a dispus luni achitarea lui Călin Stoia, decizia fiind definitivă. S-a menținut sentința de achitare pronunțată anterior de Tribunalul Cluj, dar s-a schimbat temeiul achitării, în sensul că nu sunt probe suficiente că el ar fi fost autorul faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Cluj, judecătorul Lucian Marian.
Călin Stoia a fost trimis în judecată de DNA în 2011, pentru trafic de influență, în cauza în care era acuzat și fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu. În 2012, Călin Stoia a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare de către Tribunalul Cluj, sentința a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, dar în urma recursului judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, dosarul a fost trimis spre rejudecare, iar Tribunalul Cluj l-au achitat în decembrie 2016 și decizia a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj.
În iulie 2014, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Inițial, Sorin Apostu primise, în iulie 2013, o pedeapsă de trei ani și șase luni cu executare în urma unei decizii luate de Curtea de Apel Apel Târgu Mureș, însă luni instanța supremă a admis apelul DNA și a mărit condamnarea la patru ani de închisoare, la care a adăugat un spor de șase luni la pedeapsa principală.
În același dosar, Monica Apostu, soția lui Sorin Apostu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, aceeași pedeapsă primind și omul de afaceri Călin Stoia. Fostul primar Sorin Apostu a fost acuzat de DNA că a luat mită 94.000 de euro în schimbul încheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto și de salubrizare.
”În cursul anilor 2009 — 2011, în schimbul încheierii unor contracte — de asigurare a parcului auto al regiilor subordonate Consiliului Local Cluj, respectiv de salubrizare a orașului — inculpatul Apostu Sorin, în calitatea sa de primar, a pretins și primit sume de bani totalizând echivalentul în lei a 94.000 de euro. Pentru a se disimula proveniența și scopul banilor obținuți din actele de corupție, între firmele care au primit contractele de la primărie și cabinetul de avocatură al soției primarului au fost încheiate contracte de consultanță juridică fictive, astfel încât sumele de bani au fost încasate prin cabinetul de avocatură al lui Apostu Monica Undina, învinuită în același dosar”, susține DNA.
Procurorii DNA susțin că, în perioada 2010-2011, Călin Mihai Stoia, administratorul SC Compania de Salubrizare Brantner Vereș SA, i-ar fi remis primarului Sorin Apostu suma totală de 188.760 lei, echivalentul a 45.000 de euro, ”pentru ca edilul să-i favorizeze firma în obținerea contractului de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca și pentru ca acest contract să se deruleze fără incidente”.
Cetățeanul TV