Jandarmeria Română şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 vă invită miercuri, 17 mai 2017, începând cu orele 12.00, la evenimentul
„Jandarmeria pe înţelesul copiilor”
Pentru că un oraş aglomerat este plin de pericole, iar lipsa auzului te face şi mai expus la întâmplări nedorite, Jandarmeria Română a avut iniţiativa de a ţine un curs practic de educaţie urbană preventivă pentru beneficiarii Centrului pentru Copii cu Dizabilităţi Domniţa Bălaşa din Sectorul 6.
La întâlnirea de astăzi, 17 mai 2017, începând cu orele 12.00, un echipaj de jandarmi îi vor învăţa pe cei mici un set de reguli citadine privitoare la siguranţa de zi cu zi.
În curtea centrului din Aleea Istru nr. 6, jandarmii le vor prezenta copiilor diferite tehnici de supravieţuire în situaţii cu potenţial pericol şi vor răspunde răbdători la toate întrebările adresate.
Vor avea loc discuţii privind rolul Jandarmeriei în menţinerea liniştii şi ordinii publice şi vor fi predate, pe înţelesul tuturor, prevederi legislative din domeniu.
Un număr de 55 de copii cu deficienţe de auz vor avea şansa de a vedea la lucru câini de intervenţie special antrenaţi şi de a călări pe caii din dotarea Jandarmeriei Române.
Se anunţă un spectacol de excepţie, interesant şi educativ, la care vă invităm să participaţi.
Cetățeanul TV