Spitalul AKH din Viena a reziliat unilateral contractul prin care erau realizate intervenţii de transplant pulmonar românilor înscrişi pe listă, ceea ce este ilegal, a anunţat, marţi, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
Ministerul Sănătății caută în acest moment soluţii pentru aceşti pacienţi la Praga şi în Germania. Florian Badog, ministrul Sănătății, a mai spus că este nemulţumit de modul în care Agenţia Naţională de Transplant (ANT) gestionează această criză şi că va lua măsuri.
Ministrul Sănătăţii, prezent la instalarea noului preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a spus că, potrivit protocolului, spitalul din Austria nu avea dreptul să denunţe unilateral acest contract.
„Problemele pentru transplantul de plămâni nu se rezolvă de pe o zi pe alta. Urmează să avem o întălnire pe această temă cu toţi specialiştii şi cu reprezentanţii ANT, şi voi avea o întâlnire si cu primarul Capitalei. Conform protocolului, clinica din Austria nu avea dreptul să denunţe unilateral acest protocol. Practic, toată comunicarea trebuia făcută prin Eurotransplant şi am avut o discuţie cu preşedintele ANT, care mi-a spus că va face un demers către Eurotransplant ca să avem un răspuns oficial. În acelaşi timp, noi suntem în contact şi cu celelalte centre care fac transplant din Praga şi Germania, dar nu pot să dau un răspuns până nu vorbesc cu dânşii. Timpii de aşteptare sunt destul de mari pentru transplant, dar noi vom depune toate eforturile pntru deblocare”, a spus Bodog.
Întrebat dacă ANT nu ar fi trebuit să aibă minimum două centre în care românii să facă transplant pulmonar, ministrul a răspuns pozitiv. „Da, trebuia să fie contract cu două centre. Domniile lor au început demersurile, s-a mai întâmplat anul trecut, când clinica de la Viena a blocat transplantul. Această blocare unilaterală eu zic că este în afara legii”, a mai spus Bodog.
Cetățeanul TV