luni, noiembrie 25, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalLicitația pentru „ambulanțele lui Arafat” la IGSU. Defibrilatorul pe cartelă care poate...

Licitația pentru „ambulanțele lui Arafat” la IGSU. Defibrilatorul pe cartelă care poate trimite 210 de milioane de euro la Cluj

-

Inspectoratul General pentru Situaţii Urgenţe vrea să achiziţioneze 4.200 de ambulanţe în următorii patru ani. Cele mai multe dintre autovehicule trebuie să aibă numai un anumit defibrilator care este distribuit doar de firma Deltamed din Cluj. Secretarul de stat Raed Arafat (cel care răspunde și de activitatea IGSU) şi patronul companiei sunt, conform propriilor declaraţii, doar prieteni profesionali.

Într-un anunţ de ofertă publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), pe când se pregătea masa de Crăciun, pe 24 decembrie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) înştiinţa că vrea să cheltuiască 282 de milioane de euro, fără TVA. Banii sunt destinaţi pentru cumpărarea de ambulanţe, maximum 4.200, în următorii patru ani. Mai exact, inspectoratul doreşte să semneze un acord-cadru pentru a primi în funcţie de nevoi un număr de ambulanţe care însă, în total, să nu depăşească 4.200 de autovehicule şi nici suma de 282 de milioane de euro.

Unicul defibrilator acceptat, un singur producător și un singur distribuitor

ambulanțe
„Defibrilatorul unic” pentru amblanțele din România

Contractul a fost împărţit în cinci, însă loturile 3 şi 4 valorează împreună 210 milioane, fiind cele mai importante. Firmele care au fost interesate de caietul de sarcini, pe care l-au descărcat online susțin că licitaţia ar fi, practic, una cu dedicaţie. Aceasta deoarece la condiţiile solicitate pentru loturile 3 şi 4, cele care au valoarea cea mai ridicată, se cere ca ambulanţele să aibă numai un anumit tip de defibrilator. Un model relativ vechi, care poate însă să trimită datele pacientului la distanţă. În acest sens, companiile au sesizat IGSU, înainte de termenul limită de depunere a ofertelor financiare, 20 februarie.

Din examinarea specificaţiei tehnice solicitate pentru acest defibrilator, mai mulţi specialişti în domeniu ne-au confirmat că la ora actuală există pe piaţă un singur model de defribilator, Corpuls C3, produs de firma germană GS Elektromed, Gerate G Stemple GmbH, care răspunde integral la condiţiile tehnice prin specificaţiile tehnice menţionate”, au reclamat firmele care doresc să depună oferte. Sesizarea este depusă şi pe SEAP, fiind publică.

Având în vedere că firma Elektromed este unic reprezentată în România, atât pe partea de vânzări cât și pe cea de partea de service, de către firma Deltamed srl din Cluj, producător și furnizor tradițional de ambulanțe pentru instituțiile de profil din România, viitor ofertant la procedura de achiziție publică vă rugăm să aveți amabalitatea să acceptați și alte tipuri de defribilatoare„, se precizează într-o solicitare trimisă către IGSU de către o companie interesată de licitație.

[scribd id=339337522 key=key-PU7z4iGUIbkmmlGweZ6K mode=scroll]

În mare, aparatul în cauză este un defibrilator pe cartelă SIM care în mod normal, dacă este funcțional și există și un centru de primire și stocare a datelor, transmite informațiile pacientului unui doctor.

interior-ambulanta-Corpuls

Doar o firmă are acces la Corpuls C3

Mai mult, defibrilatorul de generaţie veche este comercializat în România doar de Deltamed SRL din Cluj-Napoca, firmă care este unicul reprezentant al producătorului german Elektromed în România, atât pe partea de vânzări, cât şi pe cea de service. Mai mult, firma din Cluj participă constant la toate licitaţiile IGSU pentru ambulanţe. Prin urmare, contractele de 210 din cele 280 de milioane de euro, sumele destinate loturilor 3 şi 4, ar ajunge la Cluj. Deltamed SRL are ca acţionar majoritar pe Vasile Gorgan, (foto) – (80%) , care îi mai are parteneri pe Georgeta Gavrilă şi Răzvan Topârcean, fiecare cu 10%.

În legătură cu obligaţia ca ambulanţele să aibă defibrilatorul distribuit exclusiv de Deltamed, şeful IGSU, colonelul Daniel Dragne, spune că aparatul Corpuls C3 este necesar prin faptul că “Ministerul Sănătăţii a implementat din 2008 sistemul de telemedicină prespitalicească, în care datele de monitorizare culese de defribilator sunt transmise în timp real unui centru de recepţie, unde un medic poate aprecia gravitatea unui caz, poate face recomandări echipajului şi indică unitatea de destinaţie”.

Doar prieteni la locul de muncă

Vasile Gorgan
Vasile Gorgan

Despre Gorgan, șeful Deltamed şi Raed Arafat, fostul şef al IGSU şi actualul secretar de stat care coordonează inspectoratul, s-a speculat că ar fi o relaţie mai apropiată. Cei doi neagă acest lucru şi susţin că s-au cunoscut la locul de muncă, Arafat ca reprezentant al unor instituţii de stat, Gorgan ca acţionar al unei firme care avea contracte. De altfel, Raed Arafat a precizat pentru ziarul Libertatea la sfârşitul anului trecut că ar fi prieten profesional cu acţionarul principal de la Deltamed.

SMURD
Raed Arafat

Și la momentul actual nu pot spune că mă leagă cu domnul Gorgan o relație de prietenie și mai mult este o relație profesională în prisma colaborării în cadrul unor relații contractuale între firma acestuia și instituțiile pe care le reprezint, sau care le-am reprezentat, fiind inevitabil să existe relații interumane cu persoanele cu care se colaborează, fără a însemna acest lucru o relație de prietenie care sa însemne favorizarea și înleznirea obținerii unor contracte sau facilități pe bani publici sau privați.

Cu alte cuvinte nu ne vizităm, nu petrecem timp liber impreună, nu mergem în vacanță împreună și nu vorbim telefonic fără a fi în legătură cu aspectele profesionale inter-instituționale. Există o relație de respect reciproc în care fiecare își cunoaște limitele foarte bine, acesta cunoscând foarte bine că nu poate să mi solicite sau să se aștepte la favoruri din partea mea„, explica Arafat relațía sa cu acționarul de la Deltamed.

Licitaţia poate fi blocată la CNSC

Cel puţin una din firmele interesate să depună o ofertă ne-a transmis, prin reprezentanţii săi în România, că intenţionează să sesizeze Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor pentru a cere anularea licitaţiei. Asta pentru că, în opinia acestora, s-ar încălca trei articole din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice. Pentru a evita acest lucru, conducerea IGSU a transmis companiilor interesate de licitaţie că a luat legătura cu producătorul german al defribilatorului, care a dat asigurări că toţi participanţii la licitaţie vor beneficia de Corpuls C3 la acelaşi preţ şi că acesta va putea fi cumpărat direct. Însă acest document a fost datat în viitor, 17 februarie.

Legea 98/2016

art.49 Autoritățile contractante au obligația să acorde operatorilor economi un tratament egal și nediscriminatoriu și să acționeze într-o manieră transparentă și proporțională.

art. 50. Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achiziții pri elemente ale acestora cu scopulexceptării acestora de la aplicarea dispozițiilro prezentei legi orirestrângeri artificiale a concurenței

art. 155. Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturo operatorilor economic accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă efect introducerrea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici.

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...