Accident grav în județul Vrancea, Un bărbat a murit şi alte patru persoane sunt rănite, dintre care două cadre medicale, pe DN2 E85. Au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă care aparţine unui spital din Bucureşti.
Dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier în afara municipiului Adjud, pe DN2 E85.
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului rezultă că accidentul, în care au fost implicate două autovehicule, dintre care o ambulanţă privată ce aparţine unui spital din Bucureşti, s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, derapare şi pătrunderea pe contrasens”, a transmis IPJ Vrancea.
În urma accidentului pasagerul din dreapta faţă din autoturism a murit, iar pasagerul stânga spate tot din autoturism a fost grav rănit. De asemenea, au fost rănite uşor alte trei persoane, dintre care două cadre medicale din ambulanţa privată şi şoferul autoturismului.
În prezent se circulă alternativ pe sensul de mers Focșani – Bacău.
Cetățeanul TV