Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că va fi „destul de circumspectă” în ceea ce privește delegarea unor atribuții noului viceprimar Tudor Ionescu, cunoscut drept Tudy, amantul Oanei Zăvoranu.
„Probabil cei care l-au propus, și anume colegii de la ALDE, s-au gândit că dacă domnul Cristian Bușoi l-a avut consilier la Parlamentul European e un om de toată isprava. (…) Noi am avut o înțelegere politică împreună cu UNPR și ALDE. Grupul PSD+UNPR trebuia să propună un viceprimar, ceea ce a și făcut. De asemenea, colegii de la ALDE aveau posibilitatea să propună un viceprimar. Și-au asumat această propunere, nu am putut interveni în niciun fel și nici nu era de datoria mea, atâta vreme cât aceasta a fost înțelegerea politică. Acordul nostru a fost realizat pentru întreaga țară”, a spus Firea la B1Tv.
Primarul general a mai spus că atâta vreme cât copreședinții ALDE îl susțin în continuare pe Tudor Ionescu, acesta își va continua activitatea de viceprimar. Ea a menționat că „până la proba contrarie”, el va beneficia de „prezumția de nevinovăție”. Totodată, Firea a declarat că Tudor Ionescu a absolvit trei facultăți și două mastere, având experiență în mediul de afaceri.
„Bineînțeles, voi fi și eu destul de circumspectă în ceea ce privește delegarea unor atribuții, pentru că trebuie să capete experiență administrativă. (…) Nu am reflectat încă asupra acestui aspect, au trecut doar câteva ore de la alegerea viceprimarilor, dar în perioada următoare vom analiza. Din prima declarație pe care a făcut-o din noua sa postură, de viceprimar, am înțeles că și-ar dori ca una din atribuții să fie cea referitoare la problema câinilor fără stăpân. El este un iubitor de animale și ar dori să găsească împreună cu ONG-urile soluțiile cele mai potrivite”, a spus Firea referindu-se la Tudy.
Cetățeanul TV