Un locțiitor de președinte de secție de votare a fost înlocuit de Biroul Județean Galați, deoarece „emana halenă alcoolică și era euforic”.
De la începerea votării, până la ora 15:00, la nivelul județului Galați, au fost sesizate șapte posibile incidente, toate acestea aflându-se în curs de verificare.
Într-un caz, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci au fost sesizați de către președintele unei secții de votare din municipiul Tecuci, cu privire la faptul că locțiitorul acestuia, un bărbat de 33 de ani, din aceeași localitate, ar fi emanat halenă alcoolică și era euforic. După ce bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, Biroul Electoral Județean a dispus înlocuirea acestuia
Tot la Galați, polițiștii cercetează o femeie, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Galați, pentru fraudă la vot, după ce s-ar fi prezentat la o secție să voteze, în baza unei cărți de identitate care figurează anulată.
Cetățeanul TV