duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăBăsescu ameninţă: Eu plec în Congo!

Băsescu ameninţă: Eu plec în Congo!

-

Cu o zi înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale 2024, fostul președinte Traian Băsescu îi transmite un mesaj liderului PNL și spune că depinde de români dacă duminică vor gira prin votul lor „întoarcerea epocii Năstase, prin continuarea guvernării Nicu şi Marcel”.

CITEŞTE ŞI: Cum se implică Sistemul în alegeri: Lasconi e candidatul lui Băsescu așa cum Ciucă este candidatul lui Iohannis

„Eu plec în Congoooooooo! De trei ani Nicu şi Marcel, ca doi lideri lipsiţi de scrupule ai alianţei PSD/PNL, oferă românilor spectacolul grotesc al «bunăstării» din bani împrumutaţi, al creşterii taxelor în numele menţinerii cotei unice sau al inflaţiei numită «.creştere economică accelerată». Între timp, sub ochii mari şi umezi ai lui Nicu, Curtea Constituţională se subordonează cu neruşinare intereselor lui Marcel, justiţia stabileşte că Voiculescu nu trebuie să mai plătească ce a furat, sectanţii lui Felix de la Antena 3 ne spun cine este cea mai bună slugă a lui Voiculescu pentru a fi ales preşedinte, iar Marcel pune pe listele PSD neamurile şi prietenii Varanului pentru că mafioţii vor să dispună şi de influenţă politică”, a scris Traian Băsescu într-o postare pe Facebook.

S-a vândut tot

Fostul președinte al României spune că Epoca Năstase „în care se pare că spre binele său şi al acoliţilor s-au vândut ţiţeiul, rafinăriile, gazele naturale, uzinele de aluminiu şi oţel, etc, etc, a revenit”.

„Vei fi primul care va duce PNL-ul într-o nouă alianţă la guvernare cu stăpânii de la PSD”

Traian Băsescu i-a transmis un mesaj direct lui Nicolae Ciucă.

„Nicule dragă, nu te mai agita să pari în opoziţie că nu păcăleşti pe nimeni. Vei fi primul care va duce PNL-ul într-o nouă alianţă la guvernare cu stăpânii de la PSD. Bietul general se va sacrifica din nou, pentru «stabilitate». Un tip de «stabilitate» care poate face mult rău României. Depinde de români dacă mâine vor gira prin votul lor întoarcerea epocii Năstase, prin continuarea guvernării Nicu şi Marcel. Eu plec în Congo!!!”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Ceauşescu, amendat după ce l-a făcut borfaş pe Iohannis când a mers la vot

0
Marian Ceauşescu, devenit cunoscut pentru abordarea unor persone publice, politicieni ori oameni implicaţi în diverse acţiuni în instanţe, a fost amendat, duminică, după ce i s-a adresat preşedintelui Klaus Iohannis cu apelativul "borfaşule", atunci când acesta a ajuns la...