vineri, decembrie 27, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăNews ChișinăuSocialiștii nu vor merge la consultările publice cu Maia Sandu

Socialiștii nu vor merge la consultările publice cu Maia Sandu

-

Socialiștii nu vor participa la consultările publice din 18 noiembrie ale președintei Maia Sandu cu reprezentanții partidelor pe „reforma justiției și lupta împotriva corupției”.

Despre aceasta a anunțat deputatul BCS, Adrian Albu la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.

„Aceste discuții vor fi o mimare. La sigur că socialiștii nu vor participa la cest teatru al absurdului, cu toate că eu personal m-aș fi dus să mă amuz să văd la cine limba e mai lată. Nu văd niciun sens în mimări, dar m-aș duce să văd acest circ”, a declarat deputatul PSRM, Adrian Albu, transmite unimedia.

Pe 11 noiembrie, președinta Maia Sandu, a declarat după ședința Consiliului Suprem de Securitate că, pînă la sfîrșitul acestei săptămîni, va organiza discuții publice cu reprezentanții partidelor politice și ai societății civile pe marginea reformei justiției și ale acțiunilor care trebuie întreprinse pentru a combate corupția politică și electorală.

Deși președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean, dar și mai mulți deputați din PAS au declarat public despre faptul că sînt nemulțumiți de progresele pe reforma justiție și aceasta ar fi, la moment, cea mai importantă problemă din țară, ministra Veronica Mihailov-Moraru susține că niciunul dintre oficialii de rang înalt nu i-a exprimat reproșuri ei personal în acest sens.

„Nici într-un caz reforma justiției nu poate fi luată de la zero, pentru că este în plină desfășurare și trebuie să separăm competențele instituțiilor implicate în domeniu.

Pe de o parte sînt Executivul, Ministerul Justiției sau Parlamentul, responsabile de elaborarea politicilor în domeniu și pe de altă parte avem instituțiile de forță sau de drept, cele care aplică legea, ca să avem rezultatele legilor respective”, a precizat ministra.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Decizie de ULTIMĂ oră a Coaliţiei: Majorarea pensiilor, stopată cel puţin un an

0
Guvernul a finalizat Ordonanța trenuleț, iar pentru pensionari veștile sunt cât se poate de rele. CITEŞTE ŞI: Şedinţă de URGENŢĂ a Coaliţiei: Discuţii pentru tăierile care urmează de la 1 ianuarie Pensiile nu vor fi indexate cu rata inflației de...
Monitorul preţurilor la carburanţi

Preţul benzinei va exploda