vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăTinerii care nu au împlinit 21 de ani ar putea avea interdicţie...

Tinerii care nu au împlinit 21 de ani ar putea avea interdicţie în sălile de jocuri de noroc

-

Deputatul PNL Adrian Cozma a anunţat, marţi, depunerea de către PNL a unui amendament la legea privind jocurile de noroc, prin care tinerilor sub 21 de ani să le fie interzis accesul în sălile de jocuri de noroc.

CITEŞTE ŞI: Via Transilvanica, un proiect major de dezvoltare comunitară pe care Marcel Ciolacu îl propune drept model de proiect social de succes

Amentdamentul depus de PNL prevede că accesul minorilor şi al tinerilor care nu au împlinit 21 de ani în locaţiile specializate pentru desfăşurarea jocurilor de noroc, precum şi participarea acestora la orice tip de joc de noroc sunt interzise.

Cozma precizează că între 18 şi 21 de ani este o vârstă mai vulnerabilă, la care mulţi tineri cad în această patimă a jocurilor de noroc.

„Astăzi am încercat de la tribuna Parlamentului să atrag atenţia colegilor de la PSD că au făcut o promisiune, în iunie, că vom merge mai departe cu această lege, şi anume că vom interzice în toate oraşele, în toate localităţile, jocurile de noroc şi vor fi scoase în afara localităţilor. Ei bine, ce să vezi, e campanie electorală, nu s-a întâmplat acest lucru şi cred că ar fi cazul să ne spună cei din conducerea PSD dacă au avut anumite propuneri din partea industriei jocurilor de noroc. Poate ar fi cazul după atâta timp să ne explice şi domnul Ciolacu dacă a discutat despre această temă în vizita pe care a făcut-o în Israel”, a spus Cozma la Parlament.

PNL şi PSD se acuză reciproc

Deputatul PNL a arătat că din punctul lui de vedere, această industrie este bine pusă la punct, din punct de vedere financiar. „Cred că PSD a lăcomit la ceea ce poate să ofere această industrie”, a acuzat liberalul, arătând că în campanie subiectul a fost abandonat.

Adrian Cozma a mai spus că în localităţile sub 15.000 de locuitori în mare parte au fost interzizse aceste săli de jocuri de noroc, însă ordonanţa a fost atacată în instanţă de unele societăţi care se ocupă cu aceste jocuri de noroc şi au obţinut în instanţă suspendarea deciziei, astfel că în anumite localităţi încă există astfel de cazinouri şi săli de jocuri.

„Dacă domnul Ciolacu nu are nimic de ascuns şi nu are înţelegeri subterane cu industria jocurilor de noroc, să facă bine şi săptămâna asta sau cealaltă să ducem demersul până la capăt, să interzicem jocurile de noroc în localităţi şi să le scoatem în afara localităţilor şi să interzicem orice formă de publicitate. Aşa a promis”, a mai spus Cozma.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...