Pentru că Moscova nu reușește să impună un nou concept de patrie. Cel puțin nu unul care măcar să se apropie de anvergura precedentului: Homo Sovieticus.
Am înțeles că Occidentul nu e bun. Cu LGBT, cu cedarea suveranității, cu Soros, cu imperialismul american.
Dar ce oferă Moscova? Gaz ieftin, Slava Putin, Noua Rusie? Nu merge. Nu mai merge! Concepte reșapate precum Moscova a treia Romă, panslavismul sau Rusia ca pavăză în calea toxicităților occidentale nu au cum să mai dea rezultate în vremurile actuale.
Suntem în post-modernism. În teoria formelor fără fond. Și în plină revoluție informațională. Într-o secundă, o imagine ajunge în celălalt capăt al Planetei. Oamenii comunică, transmit și reacționează. Orice gonflare propagandistică poate fi invalidată simplu și rapid.
În cazul Basarabiei, lucrurile sunt cu atât mai sofisticate, întrucât aici chiar a funcționat ultimul concept de patrie: Homo Sovieticus. Dovadă că rezistă până astăzi și produce efecte concrete. Nu unele decisive, dar ele încă se simt.
După 1940, RSS Moldovenească a fost cea mai rusificată dintre republicile URSS. Cu ură, cu frustrare, drept pedeapsă pentru „ocupația românească de 22 de ani”. Deportări, crime în masă și rescrierea istoriei. Apoi, o nouă cultură, o nouă educație, o nouă identitate națională: Homo Sovieticus. Și mântuirea prin suferință. Omul superior care capacitatea de a găsi fericirea acolo unde omul din Vest vede numai disperare, după cum explica Soljenițîn. În ciuda lipsurilor, în ciuda greutăților cotidiene, în ciuda abuzurilor statului, orice sacrificiu era deplin justificat întru împlinirea idealului comun: Moscova a treia Romă. O revoluție continuă împotriva imperialismului american, la finalul căreia Homo Sovieticus va domina lumea. Sigur că acum pare ușor patetic, dar imaginați-vă vremurile de atunci. Pentru că a funcționat din plin.
Ori, astăzi, suntem fix pe dos. Moscova nu mai livrează nimic. Sau nu ceva care să funcționeze. O mână de politruci fără prea multă imaginație și fără cultură generală, dar care-și declară pro-rusismul în prime-time, nu înseamnă Moscova. Sau, cel puțin, nu acea Moscovă. Furatul alegerilor prin tot felul de improvizații de ultim moment exprimă mai degrabă disperarea. Și care confirmă pierderea controlului. Asta, dacă chiar este Moscova în spatele acestor acțiuni. Sau poate, pur și simplu, Moldova nu mai prezintă interes, din moment ce Moscova nu mai investește în proiecte inteligente, între Prut și Nistru. Ori dacă așa stau lucrurile, atunci e limpede că această taină trebuie minuțios disimulată. Să nu se vadă ca rușii renunță la ceva ce le-a aparținut, doar fiindcă nu le mai trebuie. Și astfel apar tot felul de situații și întâmplări ciudate, fără coerență, fără consistență, dar care le sunt atribuite mimetic rușilor. Un soi de zvâcniri fatidice prin care reușesc să păstreze din aparențe, dar care, în fapt, nu există. Se produc ceva efecte, dar nu suficient de robuste și oricum fără un beneficiar sustenabil. Ați înțeles ceva? Normal că nu! Pentru că nimeni nu înțelege jocul Moscovei în Republica Moldova. Cum să înțelegi ceva ce nu există?!
În schimb, statul român a înțeles acest fenomen și nu face greșeala să pluseze. Nici cu unirea și nici cu alte inițiative sofisticate care să sperie vânatul. Sau care să pună Moscova în situația de a reacționa public, cu spectacolul de rigoare pe care-l dau rușii atunci când vor să transmită un mesaj. România așteaptă cu răbdare momentul desprinderii totale a Basarabiei de Homo Sovieticus. Moment care nu e departe. Dar, în mod cert, nu e acum! Administrația românească de la Chișinău e încă șubredă. Nici România nu e încă deplin recuperată. Pur și simplu nu e momentul. Iar cei care nu mai au răbdare și își urlă patriotismul în prime-time proclamând unirea, nu fac decât jocul Homo Sovieticus. Pe bani, evident. Cu toții nefiind altceva decât foști aparatcik sovieto-nostalgici disperați că Moscova nu mai descalecă la Chișinău ca să-i pună pe ei, pro-rușii declarați, în vârful puterii, ca să jefuiască tot ce mai e de jefuit.
În plus, nici mai la vest lucrurile nu sunt pe deplin sedimentate. Oricând poate reapărea pe agendă Trianon-ul, Linia Huntington sau chiar cel mai recent vis maghiar: Moldova la schimb cu Transilvania. Culmea, toți marii unioniști de prime-time sunt și fani declarați ai lui Viktor Orban. Și nu pierd în niciun moment să facă apologia măiestriei geopolitice a Budapestei. Paradoxală trădare! Nu-i bai, conturile de la Viena înghit orice și de oriunde.
Acesta este contextul de peste Prut și care îi este favorabil Maiei Sandu în obținerea unui nou mandat. Nu pentru calitățile sau defectele sale. Nu pentru că e un produs de tip soroșist sau pentru că a guvernat rău ori bine. Și nici pentru că va face din Moldova „republica Soroș”, colonia UE sau raiul LGBT. Ci pentru că Moscova nu mai are proiecte politice la Chișinău. România, în schimb, are! Dar nu trebuie să se dea spectacolul cu ele. La fel cum nici duminică când Maia Sandu va câștiga, fără emoții reale, nu se va da spectacolul victoriei, lăsându-se senzația unei încleștări pe viață și pe moarte.
Una peste alta, situația ne este favorabilă, poate chiar cea mai favorabilă de la 1940 încoace. Însă, în continuare, jocul României nu poate fi decât unul discret și inteligent. Iar până la momentul marilor decizii, să ne păstrăm concentrarea și calmul. Fără isterii patriotarde, fără poziționări contondente, fără exagerări publice. Cu grijă, mai ales acum, când întregul Occident e năuc și fără proiecte. Unirea se face, nu se cântă!
Cetățeanul TV
