joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăSpectacolul "Heart2hearT" al maestrului Gigi Căciuleanu, în premieră mondială la Battery Dance...

Spectacolul „Heart2hearT” al maestrului Gigi Căciuleanu, în premieră mondială la Battery Dance Festival din New York

-

În perioada 11-17 august, se desfăşoară Battery Dance Festival, unul dintre cele mai populare evenimente în aer liber ale verii new-yorkeze, ajuns la cea de-a 43-a ediţie, şi unul dintre partenerii de cursă lungă ai ICR New York. Spectacolele româneşti se regăsesc, neîntrerupt, în programul Festivalului, încă din 2014. La ediţia de acest an, România participă cu premiera mondială a spectacolului „Heart2hearT”, a cărui coregrafie este semnată de maestrul Gigi Căciuleanu, cel mai bine cotat coregraf român la nivel internaţional, pe o partitură a cunoscutului compozitor Dan Dediu.

Spectacolul este un duo coregrafic liber inspirat de unul dintre miturile fondatoare ale identităţii româneşti, povestea Mioriţei, simbol al devotamentului absolut şi al acceptării senine a morţii. Gigi Căciuleanu propune o reinterpretare originală a celebrului mit, încărcată de „energie poetică”, folosind limbajul coregrafic caracteristic care l-a consacrat. Prin mişcările lor complexe, Domenico Guido Sarnataro şi Sara Zanzon, dansatori italieni stabiliţi în România, la Sibiu, imaginează o geometrie corporală complicată, evoluând, ca două metafore vii ale iubirii şi sacrificiului, într-un univers atemporal situat între Cer şi Pământ.

În colaborare cu Institutul Cultural Român de la New York

O producţie a Teatrului de Balet Sibiu şi a Gigi Căciuleanu Romanian Dance Company, spectacolul „Heart2hearT” este prezentat în colaborare cu Institutul Cultural Român de la New York, cu sprijinul JTI. Reprezentaţiile vor avea loc în Rockefeller Park – Battery Park City marţi, 13 august şi sâmbătă, 17 august, în închiderea festivalului.

Battery Dance Festival este cel mai longeviv festival public şi unul dintre marile evenimente coregrafice internaţionale ale New York-ului. El atrage anual un public de peste 12.000 de persoane şi peste 35.000 de spectatori virtuali. Ediţia din 2024 se bucură de o reflectare mediatică impresionantă, fiind recomandată, pe lângă numeroasele platforme dedicate artelor spectacolului, de publicaţii importante precum The New Yorker şi The New York Times.

Regizor, coregraf, profesor şi dansator, Gigi Căciuleanu este una dintre cele mai importante şi originale personalităţi din lumea dansului contemporan. A studiat la Liceul de Coregrafie din Bucureşti şi la Academia Teatrului Bolşoi din Moscova, o influenţă decisivă asupra întregii sale cariere fiind cea a coregrafei şi profesoarei Miriam Răducanu. După plecarea din România, în urmă cu 30 de ani, a lucrat cu cei mai mari dansatori şi coregrafi ai lumii, precum Pina Bausch, Marius Constant, Rosella Hightower, John Neumayer, Jean Guizerix şi Maguy Marin. A creat spectacole de dans pentru repertoriul Operelor din Paris, Lyon, Bucureşti, Cardiff, Roma, Veneţia (La Fenice) şi pentru alte companii de dans din Hamburg, Torino, Santiago de Chile, Montevideo şi Sao Paulo. După 1990, a revenit de mai multe ori în ţară, la invitaţia Televiziunii Naţionale, Festivalului Eurodance de la Iaşi, Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Teatrului de Balet „Oleg Danovski” şi Teatrului de Comedie. Din 2001, a devenit director al Baletului Naţional din Chile. Îşi învaţă dansatorii şi studenţii că fiecare parte a corpului, la fel ca spaţiul şi timpul, „are propria sa logică, consistenţă, culoare, nebunie şi vibraţie. Fiecare dans are propria sa geometrie şi propria sa astronomie”.

Detalii despre festival pot fi găsite la adresa https://batterydance.org/battery-dance-festival/. Mai multe despre spectacol, pe site-ul ICR New York la adresa https://www.rciusa.info/post/heart2heart-by-legendary-gigi-căciuleanu-at-battery-dance-festival, precum şi pe conturile de social media ale Institutului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...