Caz incredibil la DNA. Un avocat și soția sa, executor judecătoresc, au pus în executare 28 de creanțe, în mod ilicit.
CITEŞTE ŞI: Baia Mare. Profesor de religie arestat pentru avansuri sexuale la adresa unei eleve
Au fost poprite conturile mai multor bănci și în speță s-a produs un prejudiciu de 7 milioane de lei. DNA anunță că cei doi au fost eliberați sub control judiciar pentru 90 de zile.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Alba-Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 9 iulie 2024, față de două persoane (un executor judecătoresc, respectiv un avocat din cadrul Baroului Galați), pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit respectiv complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, ambele comise în formă Continuat?.
Potrivit procurorilor, în perioada 2016-2020, Camelia Cecilia Răducanu, în calitate de executor judecătoresc, beneficiind de ajutorul soțului său, avocat în cadrul Baroului Galați, dar și a altor persoane, față de care se fac cercetări, a pus în executare silită un număr de 28 de creanțe, „cu încălcarea normelor imperative privind competența teritorială, fără a fi determinat cuantumul acestora, potrivit legii, poprind conturile mai multor bănci”.
Prejudiciul cauzat unităților bancare respective este de 7.776.432 lei
„Creanțele respective rezultau din hotărâri judecătorești prin care au fost anulate anumite clauze considerate abuzive din contractele de acordare a unor credite bancare, nefiind stabilite sume concrete, ci doar elemente de determinare a acestora. Executorul judecătoresc ar fi procedat la executarea silită a unor sume de bani nejustificate, indicate doar de către creditorii sau cesionarii de creanțe, fără a calcula valoarea creanțelor în mod legal, personal sau prin expertiză contabilă, executând silit, creanțe într-un cuantum de zeci sau sute de ori mai mare decât valoarea reală (de ex: într-un dosar de executare silită, a executat o creanță de aproximativ 147 de ori mai mare decât cea reală)”, arată DNA.
Dosare de executare
De exemplu, în anul 2017, o persoană fizică a câștigat un proces cu o unitate bancară, instanța dispunând anularea unor clauze din cuprinsul contractului de credit și obligând banca la plata către persoana respectivă a sumei de bani încasată nelegal (conform calculelor băncii, suma datorată era 4.187 lei). În continuare, în anul 2019, s-a deschis un dosar de executare la BEJ Răducanu Camelia Cecilia care a solicitat Judecătoriei Petroșani încuviințarea executării silite, fără a menționa o anumită sumă. Instanța a încuviințat executarea silită, iar, ulterior, creanța a fost cesionată către o altă persoană care a solicitat continuarea executării silite pentru suma de 175.000 lei. Executorul judecătoresc a întocmit o încheiere prin care a stabilit debit și cheltuieli de executare în sumă de 187.822 lei, iar, ulterior a comunicat adresa de înființare a popririi către Trezoreria mun. Cluj Napoca pentru suma de 187.822 lei care a fost virată în contul executorului judecătoresc. Ulterior, executorul judecătoresc a procedat la eliberarea în numerar a sumei de 175.000 lei către deținătorul creanței, apoi la reținerea onorariului execuțional și a cheltuielilor de executare în contul său de consemnare, fiind creat astfel un prejudiciu băncii respective, în cuantum de 183.635,11 lei.
Cetățeanul TV