joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăIncident tragic la un ştrand din județul Vâlcea

Incident tragic la un ştrand din județul Vâlcea

-

Un bărbat de 54 de ani, angajat al unui ştrand din judeţul Vâlcea , a murit după ce s-a înecat într-o piscină.

El ar fi intrat să cureţe bazinul dar i s-ar fi făcut rău şi nu a mai putut ajunge la mal. „A încercat să revină către marginea bazinului în înot, până aproape cu doi metri, când a devenit brusc inconştient şi a început să plutească în apa bazinului. Colegii i-au sărit imediat în ajutor. L-au tras pe mal. Au început manevrele de resuscitare şi au anunţat serviciul 112”, a declarat Daniel Ionescu, purtător de cuvânt Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Colegii bărbatului, angajat al Direcției de Administrare a Domeniului public din cadrul primăriei, au incercat să-l readucă la viaţă. „S-a deplasat o ambulanţă de tip C cu medic, dar din păcate după efectuarea manevrelor de resuscitare pacientul a fost declarat decedat”, a declarat Delian Ionescu, manager SAJ Vâlcea, potrivit observatornews.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...