marți, iulie 2, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăPoliticăSorin Lavric - senator AUR: Trădătorul Iohannis vulnerabilizează apărarea României

Sorin Lavric – senator AUR: Trădătorul Iohannis vulnerabilizează apărarea României

-

După ce s-a făcut de râs în fața întregii lumi occidentale prin anunțul că va candida la șefia NATO, deși aproape toate țările membre ale Alianței Nord-Atlantice își declaraseră deja susținerea pentru olandezul Mark Rutte, vulnerabilizând astfel imaginea României în toate cercurile diplomatice, doar pentru a beneficia în continuare de condiții lux și protocol, trădătorul Klaus Iohannis subminează capacitatea de apărare a țării prin trimiterea către Ucraina a unui sistem Patriot, necesar protejării României în cazul unui atac din partea Rusiei sau a unei alte puteri ostile, declară senatorul AUR Sorin Lavric.

„În acest moment, procurorii trebuie să se sesizeze de urgență deoarece acest individ, prin subminarea capacității de apărare a țării, conform art. 394 din Codul Penal, a săvârșit infracțiunea de înaltă trădare, care este pedepsită cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Toate statele europene, cu excepția Germaniei, au ezitat să livreze armament unei țări aflate în război pentru că știau foarte bine că un asemenea gest șubrezește apărarea propriilor țări, iar România cedează acum sistemul Patriot fără să aibă nicio garanție că va primi un alt sistem în schimb sau banii necesari pentru achiziționare de noi sisteme de apărare care să asigure securitatea granițelor țării.

Partidul AUR condamnă ferm agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, însă apărarea strategică a României este o chestiune de interes național, iar cedarea sistemului Patriot nu se poate face doar din pixul lui Iohannis, fără ca românii să își exprime sau nu acordul. De aceea, partidul AUR solicită convocarea unui referendum național, simultan cu alegerile prezidențiale, prin care românii să decidă singuri dacă sistemul Patriot trebuie sau nu cedat Ucrainei”, adaugă Sorin Lavric.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Premierul Ciolacu: Pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei

0
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, pentru 1,8 milioane de angajaţi, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei, această majorare permiţând ca, de la 1 ianuarie 2025, să fie implementat...