PSD și PNL au avut un acord privind alegerile prezidențiale, care trebuie respectat, pentru că altfel ar fi un semn de neseriozitate, declară la RFI vicepreședintele PSD Gabriel Zetea. Liberalii vor mutarea scrutinului din septembrie, în timp ce social-democrații nu sunt de acord.
Gabriel Zetea spune că data alegerilor prezidențiale trebuie să rămână luna septembrie: „Eu nu cred că se va mai stabili data alegerilor prezidențiale, ea a fost deja stabilită în primăvară, atunci când cele două partide, coaliția PSD-PNL, s-au întâlnit, am discutat atunci pentru calendarul electoral pentru întreg anul 2024. Le aduc aminte colegilor din PNL, care poate au uitat din cauza euforiei rezultatelor de la alegerile locale și europarlamentare că principala condiție pe care premierul Marcel Ciolacu și președintele PSD a pus-o atunci în coaliție vizavi de devansarea alegerilor locale a fost asta, stabilirea unui calendar electoral pentru întreg anul 2024”.
Înţelegerile din Coaliţie
Vicepreședintele social-democrat le cere liberalilor să respecte înțelegerile din coaliție: „Atunci, noi, PSD, am acceptat cererea PNL de a devansa alegerile locale, de a le aduce odată cu alegerile europarlamentare, am cerut atunci devansarea alegerilor prezidențiale și mutarea lor în luna septembrie și alegerile parlamentare în luna decembrie. Colegii de la PNL au fost de acord, s-a luat o decizie în coaliție. În acest moment, nu considerăm oportun rediscutarea datei alegerilor prezidențiale din luna septembrie, pentru că până la urmă e și un semn de neseriozitate”.
Gabriel Zetea precizează că acordul din coaliție privind calendarul alegerilor din 2024 a salvat PNL: „Nu înțeleg, ce facem acum, stabilim calendarul electoral, mutăm alegerile, în funcție de interesul unui partid, interesul electoral al unui singur partid? Am zis că vrem să evităm acest lucru, atunci, în luna martie, când am discutat la începutul anului. PNL și-a creat deja un avantaj pentru alegerile europarlamentare, în sensul în care prin introducerea în jocul electoral a alegerii primarilor, scorul PNL a crescut față de ce aveau în sondaje în acel moment, erau pe locul trei, în spatele AUR, acum sunt partidul de pe locul doi și asta și datorită ajutorului primit până la urmă, prin devansarea alegerilor locale. Acum, pare că nu le convin alegerile prezidențiale în luna septembrie și ar încerca să le mute din nou. Deci încercăm așa să câștigăm la masa verde niște alegeri, doar creându-ne un avantaj, iar cu asta nu este de acord PSD”.
Cetățeanul TV