Ciclonul mediteranean care a lovit Europa ajunge și în România, începând de joi seară și se va manifesta la începutul weekendului. Acest ciclon a adus cu sine și praful saharian, care generează spectaculosul fenomen „ploaia sângerie”.
CITEŞTE ŞI: Rafila vrea un registru al pacienţilor cu boli rare: Numărul lor este URIAŞ
Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat că începând din noaptea de joi spre vineri vom avea parte de ploi, ceea ce înseamnă că efectele fenomenului „ploaia sângerie” vor fi vizibile.
„Ne aflăm la periferia acestui ciclon, care afectează o bună parte din Europa, însă fenomenele nu vor avea intensitatea celor în care el are centrat nucleul. Vor fi precipitații în special începând din noaptea de joi spre vineri în Banat, în Muntenia, sudul Crișanei și al Transilvaniei, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali, posibil precipitații mixte, acolo unde și vântul va putea avea intensificări, cu viteze la rafală mai mari peste 40-50km/h, dar și în zonele în care vor fi ploi la cote mai reduse. Până atunci însă, vorbim de un regim de temperaturi mult mai ridicat comparativ pentru această perioadă din calendar, vor fi 8-21 grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, la Antena 3.
Praful saharian va înrăutăți temporar calitatea aerului, însă va aduce și apusuri spectaculoase de soare”, potrivit meteorologilor, relatează Antena 3 CNN.
Vânturile fierbinți din Africa transportă de câteva ori pe an o cantitate extraordinară de nisip din Sahara până pe continentul nostru.
Uneori, cerul chiar devine roșu strălucitor. Când plouă, praful cade cu el într-o așa-numită „ploaie sângerie” și lasă pete gălbui pe suprafețe.
Vânturile fierbinți din Africa transportă de câteva ori pe an o cantitate extraordinară de nisip din Sahara până pe continentul nostru.
Uneori, cerul chiar devine roșu strălucitor. Când plouă, praful cade cu el într-o așa-numită „ploaie sângerie” și lasă pete gălbui pe suprafețe.
Ce este praful saharian
Praful saharian constă în mare parte în particule minerale minuscule. Particulele fine sunt atât de ușoare încât vânturile le învârt rapid și le transportă în troposfera medie și superioară. În acest fel, ele se pot ridica până la o înălțime de 5 până la 10 kilometri în atmosferă.
Praful din Sahara ajunge în Europa de câteva ori pe an. Acest lucru are consecințe asupra vremii.
În timpul zilei, un covor fin de praf saharian acoperă de obicei cerul senin. Pe lângă ceață, care atenuează radiația solară, din cauza prafului se dezvoltă mai mulți nori înalți și, de asemenea, transformă cerul albastru senin în albastru-gălbui, uneori chiar portocaliu.
Praful din Sahara poate acoperi mari părți ale cerului, reducând considerabil radiația solară.
Cetățeanul TV