Europarlamentarul Dacian Cioloș îi cere premierului Marcel Ciolacu să publice decizia integrală a tribunalului internațional în cazul Roșia Montană
„Există riscul ca premierul Marcel Ciolacu, consiliat de Victor Ponta, să încerce să ascundă opiniei publice responsabilii pentru prejudiciul adus statului român în procesul cu Roșia Montană Gold Corporation. Compania minieră a dat în judecată statul român după ce Victor Ponta a promis în 2013 eliberarea avizelor necesare exploatării iar apoi majoritatea PSD-PNL, speriată de reacția publică, a trântit în Parlament proiectul”, a transmis Dacian Cioloș, într-o postare pe Facebook.
Solicitarea este făcută de Cioloș și de mai mulți europarlamentari, parlamentari și activiști civici.
„O solicitare oficială în care îi cerem punctual: să pună la dispoziția semnatarilor, precum și la dispoziția publicului toate informațiile deținute privitoare la Cazul Nr. ARB/15/31 din cadrul International Centre for Settlement of Investment Disputes (Gabriel Resources Ltd. and Gabriel Resources (Jersey) v. România), în special apărările formulate de către statului român, precum și Decizia instanței arbitrale, în integralitatea sa. Să pună la dispoziția semnatarilor și publicului corespondența primită de la ICSID, în special cea cu privire cererea de publicare integrală a motivării deciziei, precum și răspunsul Guvernul României (în formă din care să reiasă în clar semnatarul răspunsului).
Toate aceste informații prezintă un deosebit interes public având în vedere prejudiciul major produs statului român drept efect al deciziei menționate ca urmare a aprobării în 2013 de către Guvernul României, condus de premierul Victor-Viorel Ponta, a proiectului de dezvoltare de la Roșia Montană.
Îl informez pe Marcel Ciolacu că ascunderea informațiilor solicitate poate influența eventuala răspundere penală a semnatarilor contractului și, în cazul nesoluționării legale și în termen a cererii, ne rezervăm dreptul de a ne adresa organelor competente, conform competenței administrative și, respectiv, penale”, precizează inițiatorii demersului.
Cetățeanul TV