Poliția Capitalei anunță că are în lucru un dosar în care sunt vizate infracțiuni de loviri și alte violențe. Potrivit unor surse judiciare, cel vizat de acuzații este manelistul Florin Salam.
CITEŞTE ŞI: Florin Salam audiat la Poliţie: Mega dosar cu interlopi!
„La data de 1 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani.
Verificări
În cauză, a fost întocmit un dosar penal și au fost efectuate verificări la adresa menționată, în vederea administrării probatoriului. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, transmite Poliția Capitalei.
Potrivit unor surse judiciare, manelistul Florin Salam ar fi cel acuzat de femeia de 23 de ani că a agresat-o. Incidentul s-a petrecut într-o cameră a Grand Hotel (fostul intercontinental). Femeia s-ar fi aflat în cameră cu Salam pentru a presta servicii sexuale contra cost. După ce ar fi întreținut relații sexuale, Salam ar fi lovit-o pe femeie în cap și în piept cu telefonul, pentru că o suspecta că încearcă să-i fure bani din portofel.
Cetățeanul TV